Aurel Vlaicu, trei ani şi jumătate la campioana României

Noul antrenor principal al campioanei Remat Zalău, Aurel Vlaicu, a fost prezentat în noua funcţie în cadrul conferinţei de presă organizată miercuri, în sala mică de şedinţe din cadrul Primăriei Zalău. „Sunt bucuros că m-am întors acasă şi vreau să asigur pe toată lumea că voi face tot ce-mi stă în putinţă ca echipa să îşi îndeplinească obiectivele propuse. A fost ideea unui proiect pe care l-am considerat atrăgător şi am speranţa că împreună cu jucătorii pe care-i avem acum la dispoziţie şi cu cei pe care-i aducem, vom reuşi să ne realizăm obiectivele. Problema datoriilor cred că mă depăşeşte puţin, însă vreau să spun că aceste lucruri, care probabil se vor rezolva în timp, dăunează imaginii clubului în afara ţării. Ajungi să fii refuzat în momentul în care vrei să aduci un jucător, dar cred că problemele pot fi rezoltave în timp, după ce la club va fi o stabilitate financiară”, a declarat Aurel Vlaicu.

Noul tehnician al campioanei speră ca în zilele următoare să ajungă la echipă încă un ridicător şi cel puţin un secund. „Deşi este foarte greu, încercăm să aducem în perioada un ridicător şi cel puţin un secund, astfel încât pregătirea echipei să se poată desfăşura în condiţii normale. Până acum lotul a fost limitat numeric, iar antrenamentele s-au desfăşurat foarte greu cu un singur ridicător”.
Aurel Vlaicu şi-a început cariera de antrenor în 2007, fiind secund la Remat Zalău până în vara anului 2010, când a devenit campion cu echipa zălăuană. A ocupat apoi funcţia de antrenor secund la TV Buhl, în prima ligă germană. După un sezon a ajuns la o formaţie mult mai titrată din campionatul german, VfB Friedrichshafen, unde avea să devină secundul cunoscutului antrenor Stelian Moculescu, cu care a colaborat şi pe banca echipei naţionale.
Contractul dintre Aurel Vlaicu şi clubul Remat Zalău a fost semnat miercuri dimineaţa, fiind valabil pe o perioadă de trei ani şi jumătate.

One Thought to “Aurel Vlaicu, trei ani şi jumătate la campioana României”

  1. coco

    Succes, sper sa ajunga la performantele antecesorului sau !

Leave a Comment