Casa Județeană de Pensii Sălaj a anunțat că pentru seria a 8-a au fost repartizate 88 de bilete de tratament balnear, cu plecări în perioada 17–20 august 2026, în funcție de stațiune. Beneficiarii pot merge în stațiunile 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Geoagiu, Moneasa și Olănești. Persoanele aflate pe listele de repartiție își pot ridica biletele de la sediul instituției în perioada 30 iulie – 6 august, între orele 08–14, iar vinerea între 08–13. Biletele neridicate vor fi redistribuite în perioada 7–17 august, în funcție de punctajul obținut la depunerea cererii.
Biletul poate fi ridicat de titular sau de o persoană împuternicită prin procură autentificată. La ridicare sunt necesare actul de identitate, documentele privind pensia sau veniturile și biletul de trimitere de la medic, pe care trebuie să fie menționată stațiunea recomandată pentru tratament.Un sejur durează 16 zile și include cazarea, trei mese pe zi și tratament balnear timp de 12 zile.
De la începutul anului, la Casa Județeană de Pensii Sălaj au fost depuse 2.425 de cereri pentru acordarea biletelor de tratament. Informații suplimentare pot fi obținute la Compartimentul Bilete de Tratament, la numerele de telefon 0260.622.990 și 0799.902.699.