Amenzi pentru tot mai mulți utilizatori de trotinete

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță a pietonilor, bicicliștilor și a utilizatorilor de trotinete. Oamenii legii au verificat în trafic 123 de bicicliști și 34 de utilizatori de trotinete. Tot cu această ocazie au fost identificați 72 de pietoni care nu au respectat prevederile legale privind circulația pe drumurile publice. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor rutiere referitoare la deplasarea pe drumul public. Din totalul amenzilor aplicate, 77 au fost adresate bicicliștilor, 18 utilizatorilor de trotinete, iar 72 pietonilor.

 

Leave a Comment