Colectivul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj își ia rămas-bun de la colegul nostru, agent-şef principal de poliţie
BOCUŢ ANDREI VASILE,
șef al Postului de Poliție Vârșolț, care a încetat din viață în seara zilei de 8 iulie 2026, la doar 39 de ani.
Încadrat în structurile Ministerului Afacerilor Interne din anul 2005, Andrei a fost un polițist devotat, un profesionist apreciat și un coleg respectat, care și-a îndeplinit atribuțiile cu responsabilitate, seriozitate și dedicare față de comunitatea pe care a servit-o cu onoare.
Plecarea sa prematură reprezintă o pierdere profundă pentru colectivul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj și pentru toți cei care l-au cunoscut și apreciat.
În aceste momente de durere, suntem alături de familie și de cei apropiați, cărora le transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Deces