Pompierii sălăjeni, în prima linie a luptei cu incendiile de pădure din Franța

Mai mulți pompieri sălăjeni vor lua parte la o misiune internațională, în prima linie a luptei cu flăcările din Franța. În baza cooperării internaționale în situații de urgență, salvatorii sălăjeni vor participa și în acest an, în cadrul modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure, la o serie de misiuni în Republica Franceză.

În cadrul Programului de pre-poziționare 2026, alături de alți 32 de pompieri din țară, pompierii care fac parte din primul contingent sunt: lt. Druțu Adrian, plt. adj. șef Bărcui Cristian, Noje Marius, Oros Alin, plt. adj. Vereș Ionuț, Szekrenyes Robert, plt. maj. Ortelecan Sergiu și sg. maj. But Ionuț-Iacob.

Pe parcursul lunii iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj va disloca, în cadrul acestor misiuni, o autospecială pentru stingerea incendiilor de pădure (3.000 l).

Misiunea salvatorilor români este de a contribui la consolidarea capacității de răspuns a autorităților franceze în gestionarea incendiilor de pădure, un fenomen frecvent și deosebit de periculos în sezonul estival, evidențiind solidaritatea și cooperarea dintre statele europene în domeniul protecției civile.

Leave a Comment