Daniel Săuca
Fraților, eu nu sunt cu niciun partid, adică nu mă poziționez de o parte sau alta. Constat, din celebrele buncăre ale Zalăului, că țara nu are Guvern. Păi, și atunci ce e de făcut? După cum scrie la Constituție, actorii (mă rog, cam figuranți, dar asta e o altă problemă) ce ar trebuie să rezolve problema sunt: Președintele, Parlamentul și partidele parlamentare. De o lună încoace, asistăm la un jenant spectacol, politic și mediatic, în care toată lumea atacă pe toată lumea, printre altele. În loc de comunicare și colaborare între actorii menționați, ne dăm toți cu părerea despre „misterele” de la Cotroceni, despre „trădări”, despre Bolojan & PNL, despre Tomac și Veștea, despre PSD, USR și UDMR, despre cine pierde și cine câștigă, de parcă suntem la campionatul mondial de fotbal (fără România, firește). Poate văd eu cam simplist lucrurile, dar chiar nu înțeleg de ce marele matematician din fruntea țării nu a rezolvat „ecuația” guvernării repede și fără zgomot. Sunt mai „tari” liderii de partide decât Marele Cârmaci? Dincolo de multele întrebări de moment (ce țin și de calitatea actualei clase politice), mă gândesc, cu groază, cât de departe suntem, ca țară, de marile provocări ale lumii de astăzi. Hai să închei „spectaculos”, cu ziceri ale consilierului prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca: „România nu-şi imaginează că poate mai mult. România nu-şi imaginează că are la dispoziţie instrumente pe care le poate mobiliza pentru a fi mai mult decât ceea ce a ajuns să fie – şi nu e puţin ceea ce a ajuns să fie. Aşadar, dacă ar fi să îmi doresc ceva pentru România, asta ar fi: ca aceia care o conduc, fie politicieni, fie funcţinari publici, să aibă mai mult curaj şi mai multă creativitate politică, să fie mai puţin provinciali şi să-şi imagineze o Românie mai performantă în viitor, în numele căreia să acţioneze încă de astăzi” (dilema.ro). Amin!
Bolovanul liberal, demis rușinos de Parlament, se ține cu ghearele de scaun. În timpul acesta profii, alte categorii sociale , protestează în stradă, pensionarii nu pot face grevă .
Posibil ca liberalii să meargă pe urmele țărăniștilor, la lada de gunoi a istoriei !
Taunule, tot comunist si prost ai ramas. Bolojan era sansa noastra sa scapam de hoti si securisti
Atenție la înșelăciunea prin metoda „Premierul”! Te sună unul Nicușor și te anunță că te-a numit premier.
Nicusor. E dezamagitor . Fascist si aurist