Ciorapii peticiți

Când m-am angajat prima oară în presă, era acum 25 de ani, una dintre condiții era de a cunoaște aparatul ministerial, numele miniștrilor și multe altele. Era perioada în care un ministru rămânea pe post măcar doi sau trei ani. Între timp, vremurile s-au schimbat, iar șefii ministerelor sunt înlocuiți aproape ca ciorapii. Exagerez, desigur, dar realitatea nu e departe. Pentru că e prezent în politică, haosul se resimte și în societate, în viața de zi cu zi a românilor, probleme sunt în economie, în învățământ, inclusiv în justiție. Ce ciudată e lumea. Corupția ajunge la nivel înalt, acolo unde se iau decizii, unde se fabrică legi și mai avem pretenția ca omul simplu să fie curat, să respecte legea, să fie bun, să își plătească taxele, să respecte, să își iubească țara, neamul. Numai că ce să vezi. Exact cel care compune legea și ne cere s-o respectăm este cel care o încalcă. Și atunci cum vrei s-o respect eu, badea Nicolae sau Viorel din Dumbrava? Societatea se poate curăța, poate deveni una fără pată abia când clasa politică va fi una plină de oameni corecți, de politicieni adevărați. Problema e că mizeria din politică a ajuns la cote inimaginabile și îmi este teamă că n-o să găsim detergentul potrivit s-o înlăturăm.

 

One Thought to “Ciorapii peticiți”

  1. Anonim

    Autocenzurare, compunere de vorbe goale, fără nume și situații. Vorba lui Hagi: „Să fie bine, ca să nu fie rău”.

Leave a Comment