Accident în Zalău. Un bărbat a ajuns la spital

În Sălaj continuă șirul accidentelor de circulație în care sunt implicate motociclete. Duminică seara, un incident rutier a avut loc la intersecția străzilor 22 Decembrie 1989 și Constantin Dobrogeanu Gherea din Zalău. În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui motociclu (motocicletă cu capacitate mai redusă) condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Șărmășag, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, conducătorul motociclului a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

 

Leave a Comment