În stabilirea perioadei de prohibiție la pescuit sunt implicate trei instituții ale statului român: Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Pe scurt, ANPA este instituția responsabilă pentru realizarea referatului privind prohibiția la pescuit și acvacultură, iar printr-un ordin comun, MADR și MMAP aprobă. În cele din urmă, actul normativ se publică anual în Monitorul Oficial al României, sub forma unui „Ordin privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii”.
60 zile (9 aprilie – 7 iunie inclusiv): Prohibiție generală în habitatele piscicole naturale pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial.
45 zile (24 aprilie – 7 iunie inclusiv): Pentru apele care constituie frontieră de stat.
Complexul Razim-Sinoe și lacurile litorale: Prohibiție de 60 zile (9 aprilie – 7 iunie inclusiv).
Prohibiție înseamnă luarea unor măsuri stricte în ceea ce privește pescuitul în România, indiferent de forma în care se practică acesta. Așadar, fie că ești pescar amator, profesionist, participi la competiții sportive, fie că, pur și simplu, faci asta în timpul liber recreativ sau în regim familial, ești supus unei legislații de prohibiție. Prohibiția este valabilă pentru apele naționale neconcesionate și habitatele naturale/ariile naturale protejate existente pe teritoriul țării noastre. Pescuitul în prohibiție se sancționează cu amenzi, anularea permisului de pescuit, respectiv întocmirea unui dosar penal pentru braconaj, în situațiile considerate grave.
M. S.