Zalăul ar putea avea un nou regulament pentru circulația mașinilor de marfă și servicii

Primăria Municipiului Zalău a depus în dezbatere publică un proiect privind aprobarea noului regulament referitor la circulația mașinilor pentru transportul de mărfuri sau pentru efectuarea de servicii și lucrări în oraș. O astfel de hotărâre este necesară, spune municipalitatea, în urma finalizării lucrărilor la șoseaua ocolitoare a municipiului Zalău. Practic este nevoie de o reconfigurare a circulației de tranzit a mașinilor pentru marfă și a celor pentru servicii sau lucrări pe raza orașului. Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în acest proiect este cea privind mutarea în totalitate a traficului greu pe șoseaua ocolitoare a orașului. O decizie normală? Da, credem noi. Este vorba despre mașinile grele care nu au legătură cu orașul, ci vor să-l ocolească. Este o măsură așteptată de ani și ani de zălăuanii care locuiesc pe străzile afectate de mașinile grele.

Zone de trafic

Orașul, conform proiectului, urmează să fie împărțit în mai multe zone rutiere în funcție de restricțiile de circulație. Prima zonă (în care este permisă intrarea mașinilor de până la 3,5 tone) cuprinde partea centrală a orașului, dar și legături și tronsoane din bulevardul Mihai Viteazul, dar și de pe străzile Tudor Vladimirescu, Gheorghe Lazăr și Kossuth Lajos. Zona I (în care au acces mașinile cu masa de până la 7,5 tone) cuprinde drumurile care nu sunt incluse în traseele de tranzit, iar zona a doua (în care pot intra mașini cu greutatea de până la 7,5 tone) cuprinde tronsoane rutiere de legătură: străzile Olarilor, Tipografilor, Avram Iancu, Gheorghe Doja și Mihai Eminescu. În această zonă, restricțiile sunt ceva mai lejere. În oraș a fost desemnată și o zonă de tranzit: șoseaua de centură, pasarela spre Crișeni, dar și porțiuni din bulevard, unicul bulevard din oraș. În această zonă, traficul greu este posibil fără restricții și plata unui permis de liberă trecere. Proiectul face referire și la intrarea în oraș. Spre exemplu, dinspre Cluj-Napoca, intrarea va fi posibilă pe șoseaua de centură și bulevard în cazul zonei centrale. Pentru cea de-a doua zonă, accesul este posibil pe străzile Corneliu Coposu și Gheorghe Doja. În cazul accesului dinspre Satu Mare, principala cale rutieră de acces rămâne bulevardul Mihai Viteazul. În cazul mașinilor care vin dinspre Jibou, acestea vor intra pe pasarela Crișeni. Un aspect foarte important este că accesul mașinilor cu greutatea mai mare decât limitele impuse în zone va fi posibilă numai pe baza unui permis de liberă trecere și numai pentru anumite trasee stabilite de autorități.

Reguli clare pentru „Pietonală”

S-a vorbit mult despre „Pietonala” din Zalău. Unii sunt mulțumiți, alții vor reguli ceva mai lejere. În proiectul municipalității se prevede clar că accesul auto rămâne strict interzis pe această stradă pietonală, dar cu câteva excepții pentru riverani și firmele de aprovizionare, în intervalul orar cuprins de la miezul nopții și până la ora 7, dar și între orele 8,15 și 10,30. În rest, accesul este permis numai în situații excepționale și doar cu acordul autorităților, viteza maximă permisă fiind de 5 kilometri pe oră, totul din dorința de a preveni eventuale accidente. Situația este alta pentru instituțiile care au acces doar din pietonală și au propriile locuri de parcare (un exemplu bun este Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Sălaj). Aceste instituții vor avea acces pe pietonală și în afara programului stabilit. Tichetele de liberă trecere vor avea valabilitate simplificată, de o zi, o lună sau un an. Desigur, acesta este doar un proiect. Dar, dacă va fi aprobat și va intra în vigoare, cei care nu vor respecta prevederile riscă amenzi de până la 4.000 de lei.

 

Leave a Comment