Pagube semnificative după incendiul din Zalău

Un incendiu violent a avut loc luni seară, pe strada 22 Decembrie din municipiul Zalău. La sosirea echipajelor de intervenție, acoperișul și interiorul unei anexe au fost mistuite de flăcări, fiind afectate și alte două anexe gospodărești ale unor proprietari aflați în vecinătatea imobilului. Suprafața totală cuprinsă de foc a fost de 300 de metri pătrați, existând risc de propagare la locuințele din apropiere.

Potrivit autorităților, șase persoane s-au autoevacuat, iar două dintre acestea, care au suferit atacuri de panică, au refuzat transportul la spital.

În urma incendiului a ars în totalitate o anexă gospodărească, cu destinația de bucătărie de vară, afumătoare și magazie, împreună cu bunurile din interior. De asemenea, au fost afectate două anexe de la proprietatea învecinată, cu destinația de magazie. Pompierii au evacuat două butelii și au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la casa de locuit.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată, după cum au transmis marți dimineață reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj.

Leave a Comment