Au început din nou incendiile de vegetație

Din păcate, au început din nou incendiile de vegetație din județ. În acest weekend, salvatorii sălăjeni au intervenit pentru localizarea și stingerea a mai multor incendii de vegetație uscată produse în localitățile Rona, Cheud, Cerișa, Voivodeni, Turbuța, Cosniciu de Sus, Ruginoasa, Șărmășag, Băbeni, Boghiș, Crasna, Dragu, Halmășd și Surduc.

ISU Sălaj atrage atenția cetățenilor că utilizarea focului deschis pentru arderea vegetației uscate este INTERZISĂ. Arderea deșeurilor, igienizarea terenurilor sau orice alte activități care implică foc deschis pot avea consecințe grave asupra mediului, solului, bunurilor și vieții oamenilor.

În astfel de situații, flăcările se pot extinde rapid, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot fi extrem de periculoase, mai ales dacă se manifestă în apropierea locuințelor, rețelelor electrice sau a obiectivelor cu risc de explozie.
M. S.

Leave a Comment