Polițiștii din Bălan au fost sesizați luni de către administratorul unei unități de cazare din comuna Bălan, cu privire la faptul că, în jurul orei 10, o femeie ar fi pătruns fără drept în unitatea de cazare, ar fi căutat prin mai multe camere, de unde ar fi furat doze de băutură răcoritoare. Ulterior, aceasta ar fi pătruns fără drept în locuința administratorului, situată în vecinătatea unității de cazare, de unde, dintr-un portofel, ar fi furat 300 de lei, precum și o geantă cu produse cosmetice, în valoare de 1.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea persoanei bănuite de comiterea faptei, ca fiind o femeie de 42 de ani, din comuna Hida. Aceasta a fost depistată și condusă la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. În baza probatoriului administrat, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentată magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei cercetate și pentru recuperarea prejudiciului.
M. S.
[…] lei, precum și o geantă cu produse cosmetice, în valoare de 1.000… Articolul Femeie din Hida, la furat în Bălan (Video) apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]