Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din localitatea Meseșenii de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore, marți, de polițiști. Acesta a fost reținut la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj și este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție față de mama sa, emis pentru o perioadă de șase luni.
În cursul după-amiezii aceleiași zile, oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că tânărul s-ar fi deplasat la locuința mamei sale, o femeie în vârstă de 54 de ani, încălcând astfel dispozițiile ordinului de protecție emis pe numele său.
Emis de Judecătoria Zalău și aflat în vigoare pentru o perioadă de șase luni, ordinul prevedea obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de mama sa.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului în cauză.
„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garațiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.