Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, alături de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 34 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în luna octombrie a acestui an, ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut produse psihoactive de tipul 4 BMC, în valoare de 600 de lei.
Mai mult, în seara zilei de vineri, 7 noiembrie, persoana cercetată a fost prinsă în flagrant delict, după ce ar fi vândut, pentru suma de 1.000 de lei, peste 11 grame de substanță psihoactivă. De asemenea, în aceeași seară, polițiștii au percheziționat domiciliul persoanei, în județul Maramureș.
O zi mai târziu, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea acesteia, iar mai apoi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj a dispus arestarea preventivă a persoanei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș și al unui echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamală – Cluj.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Imagine cu rol ilustrativ.