Un cunoscut lanț de magazine de modă își extinde rețeaua și în Sălaj. La sfârșitul lunii septembrie, Sinsay a inaugurat primul magazin din județ, deschis în orașul Jibou. Retailerul are la momentul actual o prezență puternică în România, unde operează peste 185 de magazine.
Sinsay face parte din grupul polonez LPP SA, companie considerată una dintre cele mai dinamice din industria modei din Europa Centrală.
Grupul gestionează cinci branduri de modă, cunoscute și în România: Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay. Compania are un rol important și în piața muncii. În prezent, 54.000 de persoane din țări europene, Asia și Africa sunt angajate aici. Sinsay este un brand cunoscut pentru prețurile accesibile.