Două întâlniri cu redactorii revistei literare „Látó” vor avea loc la Zalău

Colegiul Național „Silvania” și Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău organizează două întâlniri cu redactorii publicației literare „Látó” din Târgu Mureș. Acestea vor avea loc joi, 25 septembrie, în sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Programul zilei va debuta la ora 13, când va avea loc o oră de literatură, în cadrul căreia vor fi prezenți Codău Annamária, Fischer Botond, Kovács Péter Zoltán, Szabó Róbert Csaba și Vida Gábor. Moderatorii întâlnirii sunt Fazakas Abigél, Kovács Tünde, Oláh Anna, Szabó Katalin, Szabó Viola și Székely Anikó, iar evenimentul este destinat liceenilor secției maghiare.

Mai mult, începând cu ora 17, va avea loc întâlnirea cu redactorii revistei și va fi adresată publicului larg. Aceasta va fi moderată de Kovács Péter Zoltán. Partenerul manifestării este Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Leave a Comment