„Nu știu la alții cum e, dar la noi folclorul „bate” cam tot ca audiență”

– interviu cu Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj –

Reporter: La Centrul de Cultură și Artă sunt atâtea activități, că abia reușim să ținem pasul cu ele, noi, presa. Crezi că s-a ajuns la o maturitate culturală?

Daniel Săuca: Poate. Pe de altă parte, suntem parteneri ori susținători în diverse proiecte culturale din județ, așa că o bună parte din activitatea noastră are loc și în Sălaj, așa cum e firesc, de altfel. Din păcate, în continuare evenimente culturale relevante au loc mai ales în Zalău, aglomerație dată și de faptul că tot mai mulți organizatori, publici sau privați, preferă municipiul pentru a-și desfășura activitatea. Cu cât succes, asta este o altă problemă. Dar, încet, încet, și cu sprijinul nostru, cum spuneam, au loc evenimente culturale diverse (și nu doar de folclor) și în județ, ceea ce este un lucru bun. Altfel, suntem atenți, de mai multă vreme, și să fim prezenți în afara județului. Și chiar sunt destule proiecte ce au în prim-plan artiști, creatori din județul Sălaj.

Rep.: În era instrumentelor de socializare la distanță, care crezi că e rolul unui centru de cultură în comunitate?

D.S.: Un rol important ar putea fi să aibă la timp toate informațiile legate de evenimentele culturale din județ și să le promoveze în mediul online. Dar, din păcate, nu se întâmplă asta, și din cauza comunicării nu tocmai bune între diverșii „actori”, instituționali sau nu, dar și a unor interese de tot felul, pe care nu le comentez în acest cadru. Cu toate astea, încercăm prin canalele noastre media să promovăm toate acțiunile CCAJS, și nu numai, acțiuni care vizează o paletă largă de proiecte ce țin de vastul domeniu al culturii.

Rep.: Spectacolele organizate de cursanții Școlii Populare de Artă au o tot mai mare priză la public. Cum explici asta?

D.S.: Pe online, da, ai dreptate. Ca prezență a publicului în sala de spectacole, mai avem de lucru. O explicație? Nu știu la alții cum e, dar la noi folclorul „bate” cam tot ca audiență. Așa că, poate, într-un fel, beneficiem și noi de acest „trend”. Altfel, se știe, publicul de la spectacolele, producțiile cursanților de la școlile populare e mai special, în sensul că vin mai ales părinți, neamuri, prieteni. Nu în ultimul rând, îmi place să cred că în ultimii ani a crescut calitatea spectacolelor, producțiilor Școlii Populare de Arte și Meserii.

Rep.: Ce proiecte noi are Centru de Cultură pentru a doua parte a anului?

D.S.:  Dacă scăpăm, cu bine, de anunțatul tăvălug al austerității, pe 1 octombrie 2025 vom face 15 ani de existență, un moment pe care m-am gândit să-l marcăm într-un mod inedit. Detalii, la momentul potrivit. Altfel, ne vom continua parcursul știut, cu adaptări specifice.

Rep.: Am observat că sunteți prezenți tot mai des în școli și licee. Ce feedback primiți din partea elevilor?

D.S.: Suntem prezenți mai ales cu lecturi publice, întâlniri cu scriitori, sălăjeni, din țară și din străinătate. În general, primim mai degrabă de la profesori, dar au fost destui elevi care ne-au comunicat, și indirect, că s-au bucurat. O surpriză plăcută am avut la recentele desanturi scriitoricești în licee din Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului internațional „Primăvara Poeziei”. Literatura, poezia chiar nu pentru puțini liceeni contează, și asta e de bine.

Rep.: Știu că e foarte greu să fii managerul unei instituții de cultură. Cum reușești să menții un echilibru între partea creativă și cea managerială?

D.S.: Nu reușesc. Partea managerială îmi mănâncă, să zic așa, tot timpul. Și toată energia. Nu știu cât o să mai reușesc să mențin același ritm. Sigur nu mai sunt la prima tinerețe. Altfel, mă „salvează”, pentru un echilibru măcar aparent, publicistica, editarea revistei „Caiete Silvane” și a cărților de la editura omonimă.

Rep.: La ce carte lucrezi acum?

D.S.: Mi-am propus, nu știu cât de repede voi reuși, să scriu o carte „filosofică”, „Punctul. Și capătul”. O împletire scriitoriceacă între jurnal și eseul filosofic. Probabil am ceva de spus în această direcție pe cărări bătătorite.

Rep.: Ce înseamnă cultura pentru poetul și scriitorul Daniel Săuca?

D.S.: Totul. Și, în același timp, nimic. În sensul că e puțin probabil, la scara umanității, să conteze cu adevărat ceea ce crezi. Da, noi, ca instituție, avem logo-ul „Credem în Cultură!” Ceea ce, totuși, nu e puțin lucru, chiar și numai declarativ, într-o lume în care lucrurile au luat-o razna, și din perspectiva Culturii.

– a consemnat Daniel Mureșan –

One Thought to “„Nu știu la alții cum e, dar la noi folclorul „bate” cam tot ca audiență””

  1. Doru

    Acum pricep titlul, „…dar la noi folclorul („bate”) cam tot ca audienta.”, lipseste verbul!!

Leave a Comment