O bibliotecă va fi inaugurată la Gostila, din inițiativă privată

Prima bibliotecă din comuna Poiana Blenchii, înființată din inițiativă privată, va fi inaugurată la sfârșitul acestei săptămâni în satul Gostila. Deschiderea oficială va avea loc duminică, 11 mai, la ora prânzului. Manifestarea este organizată de Asociația Tainica Simțire, în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.

Această idee privind înființarea și punerea în circuit public a acestei biblioteci rurale îi aparține poetului și publicistului Vasile Hatoș. Locuitorii întregii comunități se vor putea bucura și îi vor putea trece pragul în localul Școlii Generale din Gostila, acolo unde va funcționa aceasta. Duminică, începând cu ora 12.30, va avea loc deschiderea bibliotecii, urmată mai apoi de vizitarea acesteia.

Întreaga manifestare va fi dublată și de prezența mai multor invitați, precum Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și redactor-şef al revistei de cultură „Caiete Silvane”, Augustin Vășcan, primarul comunei Poiana Blenchii, Prof. Liviu Mihuț, Dr. Augustin Bălc, Prof. dr. Alexandru Laszlo,  Prof. univ. dr. Terezia Filip, Pr. univ. prof. dr. Ioan Chirilă,  Prof. dr. Valeria Bilț, Dana Buzura-Gagniuc, managerul revistei de cultură „Nord Literar”, scriitori Delia Muntean, Alice Valeria Micu, Viorel Gheorghe Tăutan, Doina Ira-Tăutan și Camelia Morda Baciu. Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj este o instituție a Consiliului Județean Sălaj.

 

Leave a Comment