Constituţia României, adoptată după căderea regimului comunist, stipulează, în articolul consacrat Simbolurilor Naţionale: „Ziua Naţională a României este 1 Decembrie”.
De ce a fost declarată această zi ca zi naţională?
Pentru că la 1 Decembrie 1918, prin „cea mai mare faptă din toată istoria noastră”, cum o numea Nicolae Iorga, se desăvârşea unitatea naţională a românilor.
Marea Unire realizată atunci înseamnă mai mult decât o piatră de hotar între trecutul şi viitorul românilor. Ea este împlinirea unui vechi deziderat naţional şi, deopotrivă, o încadrare în istoria lumii moderne. La primirea delegației transilvănene care aducea la Bucureşti Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918, Primul ministru al României, Ion I.C. Brătianu, spunea: “Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii. Ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român, care de sute şi sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piardă credinţa neclintită în sosirea acelei zile care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie”.
România întregită s-a realizat, în anul 1918, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ.
În 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, organ reprezentativ al populaţiei din Basarabia, întrunit la Chişinău, a adoptat “Declaraţia” de unire: “Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută şase ani din trupul vechii Moldove – în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărească soarta lor – de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama sa, România”.
La 15/28 noiembrie 1918, la Cernăuţi se adopta următoarea “Declaraţie”: “Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investiţi singuri cu putere legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale hotărâm: Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.
Apoi, ca o încununare, a venit unirea Transilvaniei.
La 12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român a adoptat o “Declaraţie” privind “independenţa naţiunii române”, prezentată la 18 octombrie 1918 în Parlamentul Ungariei.
La 30 octombrie s-a constituit Consiliul Naţional Român Central. Acesta a hotărât convocarea Marii Adunării Naţionale a naţiunii române la Alba Iulia, “cetatea istorică a neamului nostru”, pentru ziua de 1 decembrie 1918.
Preşedinţia Adunării a fost asigurată de sălăjeanul George Pop de Băseşti, care a cerut celor prezenţi să realizeze visul lui Mihai Viteazu: “unirea celor de o limbă şi de o lege într-un singur şi nedespărţit stat românesc”.
În discursul său, un alt mare om politic sălăjean, Iuliu Maniu, ruga Adunarea Naţională să primească proiectul de Rezoluţie, “pentru a întemeia pe vecie România unită şi mare”.
Cei 1.228 de deputaţi, aleşi în mod democratic şi reprezentând toate categoriile sociale, organizaţiile politice, culturale, bisericeşti şi profesionale, au adoptat în unanimitate istorica “Rezoluţie”, prezentată de Vasile Goldiş, care prevedea: “Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918 decretează unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”.
Unirea, „pentru toate veacurile pecetluită”, a fost întâmpinată cu un entuziasm uriaş de cei peste 100.000 de români prezenţi la Alba Iulia. Lucian Blaga, aflat acolo în acea istorică zi, a surprins foarte bine atmosfera: “La Alba Iulia nu mi-am putut face loc în sala adunării… Pe câmpul unde se aduna poporul era o roire de necrezut… Nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau, pentru multiplicarea ecoului, de la o tribună la alta… În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv…”.
Unitatea naţional-statală a României, realizată în 1918, este opera poporului român, împlinită printr-o desăvârşită solidaritate naţională. „Fără a uita pe nimeni din cei care au colaborat la această faptă a unirii, de la general şi de la fruntaş ardelean, până la ultimul ostaş şi ţăran, omagiul recunoştinţei noastre să se îndrepte azi către poporul acesta întreg şi de oriunde şi din toate veacurile, martir şi erou”, scria Nicolae Iorga.
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 aparţine, desigur, acelei vremi şi acelei generaţii ca realizare, nu însă şi ca idee. Pentru că Ideea s-a născut mai devreme şi a fost exprimată cum vremurile au îngăduit şi în locurile în care se putea face.
Unirea a fost semnul maturităţii naţionale şi al înţelepciunii tuturor celor implicaţi. Toate stările sociale şi-au exprimat dorinţa lor de unire cu “Ţara”, atât în ajunul hotărârilor de unire, cât şi în timpul acestora, în mod direct şi nemijlocit. Hotărârile de Unire au, de aceea, un suport istoric, au fost realizate ca drepturi naţionale, în virtutea principiilor de drept internaţionale.
Trebuie spus şi că la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia au participat reprezentanţi ai românilor din toate provinciile româneşti, ca semn al solidarităţii lor, dar şi că Tratatele de Pace, care au urmat primului război mondial, nu au făcut altceva decât să recunoască şi să înregistreze această creaţie logică, organică a naţiunii române, pentru că, după cum aprecia marele istoric Gheorghe Brătianu: „Veritabilul fundament al unităţii româneşti n-a fost stabilit nici la Paris, nici la Trianon, el este rezultatul existenţei însăşi a poporului român”.
1 Decembrie 1918 a fost o zi mare pentru neamul nostru, după secole de durere şi luptă. Să facem ca 1 Decembrie să rămână la fel de-a pururi. Să fim solidari şi să ne gândim la ceea ce ne uneşte, pentru că toate împlinirile acestui neam sunt rezultatul unităţii.
La mulţi ani Români!
La mulţi ani România!
Dănuţ Pop
