Bani pentru infrastructura din Horoatu Crasnei

Bani pentru infrastructura din Horoatu Crasnei

Două şcoli gimnaziale din comuna Horoatu Crasnei vor fi modernizate cu bani de la Uniunea Europeană. Câte un milion de euro se va cheltui la şcoala din centrul de comună (care are înscrişi peste 140 de elevi), precum şi la cea din Stârciu (cu peste 170 de şcolari). Primarul de la Horoatu Crasnei, Iosif Şimon, ne-a declarat că proiectele au fost depuse în cadrul Programului Operaţional Regional, axa 3, domeniul de intervenţie 3.4 Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale. Lucrările de modernizare includ amenajarea de săli de sport, reabilitarea clădirilor, realizarea sistemului de încălzire centrală, a instalaţiilor interioare (de apă, canalizare şi electricitate), precum şi dotări. Cum în urmă cu două zile administraţia locală a semnat contractul de finanţare, se estimează că lucrările vor demara în cursul acestei veri, pentru ca ele să poată fi finalizate până la începutul anului şcolar 2012-2013. În anii anteriori, la cele două unităţi de învăţământ s-au derulat lucrări de reparaţii, cu fonduri repartizate prin Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, din care s-au înlocuit geamurile, uşile şi acoperişul.

Primăria Horoatu Crasnei a mai semnat, recent, contractele de finanţare a încă trei proiecte cu fonduri europene pentru reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii. Prin programul FEADR, măsura 322 se vor aloca 2,5 milioane de euro în vederea asfaltării a 11,5 kilometri de drumuri din comună, pentru construirea unui centru de zi pentru copii la Stârciu şi a unui cămin cultural modern la Şeredei. În cadrul măsurii 125 se va implementa un proiect, în valoare de un milion de euro, pentru realizarea unui drum agricol de 8,5 kilometri în zona Meseş (în parteneriat cu comuna Buciumi prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară). Nu în cele din urmă, la ieşirea din Horoatu Crasnei spre Cizer se va realiza un centru de marketing şi informare turistică, cu fonduri (în valoare de 200.000 de euro) alocate prin măsura 313.

Leave a Comment