De aproape un an, zeci de zălăuani sunt plimbaţi între Primăria Zalău şi reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj. Aceştia solicită sprijin pentru ca zona în care locuiesc, de-o parte şi de alta a Văii Zalăului, să fie ferită de inundaţii. Ieri, o delegaţie a locatarilor de pe străzile Dobrogeanu Gherea şi Budai Nagy Antal s-au adresat aleşilor locali pentru a şti concret când vor demara lucrările de protejare şi indiguire a văii. După cum a menţionat reprezentanta acestor zălăuani, Elena Maria Dehelean, în zonă au fost afectate de inundaţii 15 case, din care opt au avut de suferit pagube majore. Chiar dacă locuinţele noastre sunt asigurate, noi dormim cu neliniştea în suflet, pentru că banii asiguratorilor nu ne pot rezolva problemele în totalitate. Avem prognoza pe următoarele trei luni şi se pare că ne aşteaptă inundaţii la fel de violente ca cele din anul trecut. În casele noastre apa a ajuns, anul trecut, la un metru şi jumătate şi chiar doi metri, iar în grădinile nostre nu s-a putut semăna nimic. Aşteptăm ca autorităţile să intervină urgent, pentru ca lucrurile să nu se repete.
Primarul Radu Căpîlnaşiu a dat de înţeles sinistraţilor că sunt soluţii în acest sens, neconturate însă faptic, şi că zona este în administrarea celor de la Apele Române. Primăria are în atenţie proiecte pentru protejarea de inundaţii a oraşului şi se speră că vor fi identificate resursele financiare necesare. Este vorba de realizarea unui baraj de retenţie în amonte pe Valea Zalăului, în zona poligonului (înalt de 12 metri şi cu o capacitate de 1,7 milioane de metri cubi), de luarea unor măsuri pentru decolmatarea barajului de pe Valea Meseş, în zona Brădet şi executarea unor indiguiri în zona Merilor.
În contrabalanţă, colegul său, viceprimarul, Sojka Attila, a susţinut că sunt fonduri în acest sens, că Ministerul Mediului a aprobat în urmă cu două săptămâni aceste finanţări pentru realizarea lacului de retenţie, pentru decolmatarea văii din zona poligonului şi pentru îndiguiri. Dovadă că nu ştie stânga ce face dreapta.
În final, municipalitatea a convenit cu reprezentanţii familiilor afectate de inundaţii să reia aceste discuţii cu specialiştii de la SGA, cei care, aşa cum spunea Elena Dehelean, i-a trimis pe sinistraţi înapoi la Primăria Zalău.