HC Zalău, eliminată din Cupa României

Handbal Club Zalău şi SCM Craiova, echipele care au purtat în ultimele etape o luptă directă pentru câştigarea medaliilor de bronz, s-au întâlnit miercuri seara, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, într-o partidă din cadrul optimilor de finală ale Cupei României.
Dacă lupta pentru medaliile de bronz din Liga Naţională a fost câştigată de echipa zălăuană, duelul din cupă a avut un final fericit pentru formaţia craioveană. Oltencele antrenate de Bogdan Burcea au învins cu scorul de 24 -19, după ce au avut avantaj de patru goluri şi la pauză, când tabela a arătat 14 – 10.
Zălăuancele au început foarte bine meciul, conducând cu 5 – 2 în minutul 6, apoi cu 6 – 4 şi 7 – 5 în minutul 10, graţie unui joc bun făcut de Ana Maria Dragut pe faza de atac. Oaspetele au restabilit egalitatea la 7, după care s-a mers „cap la cap” până la 10, de unde Craiova a s-a desprins la patru goluri până la pauză.
Partea secundă nu a mai fost la fel de disputată, ambele echipe mulţumindu-se parcă cu rezultatul de pe tabelă, iar SCM Craiova a devenit prima echipa calificată în sferturile de finală ale Cupei României.
„Îmi pare rău de acest joc, dar se întâmplă la multe echipe mari o deconectare din partea jucătoarelor după ce îşi ating principalul obiectiv. Mai mult, au fost şi anumiţi factori despre care nu vreau să discut, dar când vezi că adversarul este susţinut, apar greşelile, iar fetele încep să intre în panică. De aici au şi apărut multe erori tehnice, cu toate că fetele nu au nicio scuză pentru înfrângere; trebuiau să-şi onoreze poziţia din clasament. Craiova a fost mult mai motivată în această seară, are şi patru jucătoare străine în lot, plus câteva românce cu experienţă. Oricum, nu cred că am fi putut câştiga această cupă, iar bugetul nu este unul atât de mare încât să ne permită să mai facem o deplasare sau două doar de dragul de a le face”, a declarat Gheorghe Tadici la finalul partidei.
HC Zalău: Paula Vişan, Ana Maria Inculeţ – Ana Maria Dragut (5), Cristiana Nica (4), Larisa Tamaş (3), Andrada Trif (2), Teodora Bloj (2), Raluca Crap (2), Roxana Rob (1), Sabrina Lazea, Ana Ciolan şi Dana Abed Kader. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici.
SCM Craiova: Iuliya Dumanska (1), Mirela Paşca – Cristina Zamfir (10), Andreea Ianasi (5), Valentina Ardean Elisei (3), Zelika Nykolic (2), Anamaria Apipie (1), Daniela Băbeanu (1), Laurisa Landre (1), Jelena Traunovici, Yarosllava Burlachenko şi Iulia Zaremba. Antrenori: Bogdan Burcea (principal) şi Grigore Albici (secund)

2 Thoughts to “HC Zalău, eliminată din Cupa României”

  1. Alfaman

    Toata lumea din orice structuri solicita bani. Din pacate nu sunt atatia cati am dori. Mai intai sa avem un salariu de 2-3 mii euro/fiecare angajat indiferent ca e de la privat sau stat si abia apoi sa ne gandim la finantari adiacente.

Leave a Comment