De miercuri, se aplică noutăți majore la plata CAS și CASS

În 1 februarie 2017, vor intra în vigoare noile prevederi din Codul fiscal introduse în legislaţie recent prin Ordonanţă de Urgenţă. Astfel, de luna viitoare, contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) şi cele de pensii (CAS) nu vor mai fi plafonate la nivelul a cinci salarii medii brute pentru persoanele salariate, ceea ce înseamnă că acestea le vor plăti la tot venitul realizat.

În acelaşi timp, salariaţii, persoanele fizice autorizate sau pensionarii care obţin şi venituri din dividende ori contracte civile vor fi scutiţi de CASS pentru acestea, iar plata CASS a pensionarilor va fi făcută din banii statului.

Pentru câștigurile din dividende sau contracte civile se va plăti CASS pentru toată suma. Tot de la 1 februarie, contribuţia la sănătate a persoanelor care obţin exclusiv venituri din dividende nu va mai fi plafonată la cinci salarii medii pe economie.

Potrivit Codului fiscal, în categoria veniturilor din investiţii sunt încadrate cinci categorii de venituri, după cum urmează: veniturile din dividende, veniturile din dobânzi, câştigurile din transferul titlurilor de valoare, câştigurile din transferul aurului financiar, definit potrivit legii și veniturile din lichidarea unei persoane juridice.

One Thought to “De miercuri, se aplică noutăți majore la plata CAS și CASS”

  1. Leo

    E din e in ce mai bine sa devii pensionar.

Leave a Comment