La Spitalul Judetean: Fondurile pentru analize gratuite vor fi epuizate in patru zile

La Spitalul Judetean: Fondurile pentru analize gratuite vor fi epuizate in patru zile

Plafonul pe care cea mai mare unitate spitaliceasca din Salaj l-a primit pentru efectuarea de analize gratuite in luna iunie va fi epuizat peste exact patru zile. Doar atat vor ajunge cei nici 15.000 de lei pe care Spitalul Judetean de Urgenta Zalau i-a primit de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Salaj la acest capitol. Ca urmare, salajenii trimisi de medicii de familie sa-si faca analize gratuite vor trebui sa aleaga intre lista de asteptare si plata analizelor din propriile buzunare.

Bolnavii salajeni sunt nevoiti sa astepte mai bine de o luna pentru a-si face analizele medicale gratuite. Daca nu au norocul sa-si faca programarea in limita plafonului disponibil pe care il primeste Spitalul Judetean de Urgenta Zalau, ei se vad in situatia crunta de a-si trece numele pe lista de asteptare. In caz contrar, scot bani din buzunar fie pentru analize in laboratorul spitalului, fie intr-un laborator privat.

Purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, Codruta Puscas, a declarat ca, pana in 8 iunie, mai sunt programati pentru analize 170 de bolnavi, toti cei carora li s-au efectuat investigatii medicale in aceste zile din iunie fiind pe lista de asteptare inca din lunile trecute.

Leave a Comment