# Ca să pună mâna pe subiecte, că și așa trăiesc de pe o zi pe alta, grăieșii și-au băgat om la Primărie, care să-i informeze cu privire la datele cerute de alți jurnaliști. Da, ați citit bine „alți jurnaliști”, în condițiile în care hoții s-au infiltrat deja și în presa sălăjeană. Grajdu’ știe de ce… # Autorităţile sălăjene şi cele municipale, aliniate, aşa după cum tot noi am ales, sub o singură flamură de partid, au intrat în atac de panică la aflarea veştii că şi ai noştri trec…
Mai mult...Zi: 2 februarie 2017
Noutăţi filatelice: Brașov, cel mai nou proiect înscris în seria filatelică Orașele României
Daniel Mureşan Cu o istorie ce începe din secolul al XIII-lea, orașul Brașov și-a câștigat un renume fără egal în zona Sud-Estului Europei datorită așezării sale, vieții culturale și artistice, dar și arhitecturii impresionante, ce îmbină trăsături specifice mai multor stiluri, care și-au pus amprenta în timp asupra orașului. Toate aceste aspecte fac din Brașov o destinație ce impresionează prin frumusețea și pitorescul locurilor, atrăgând astfel numeroși vizitatori din întreaga lume. Cele patru timbre ale emisiunii reproduc monumente reprezentative ale orașului, cunoscute pentru importanța istorică și arhitecturală pe care o…
Mai mult...RAFTUL CU CARTE: Mindfulness – 8 paşi către fericire
autor: Bhante Henepola Gunaratana În stilul său clasic şi captivant, Bhante Gunaratana analizează amănunţit Nobila Cale Octuplă, cea mai profundă învăţătură a lui Buddha referitoare la curmarea suferinţei. Prin sfaturi punctuale şi uşor de înţeles, Mindfulness: 8 paşi către fericire pune la dispoziţia cititorilor metode iscusite de a gestiona furia, de a trăi în mod corect, de a cultivă prietenia plină de iubire şi de a depăşi obstacolele mintale care apar în calea adevăratei fericiri. Indiferent dacă sunteţi experimentat în practică meditaţiei sau începător în domeniu, acest ghid realist şi…
Mai mult...Ordonanţa Guvernului Grindeanu ar putea închide peste 100 de dosare aflate pe masa procurorilor sălăjeni
Adoptarea prin ordonanţă de urgenţă a modificărilor Codului penal şi Codului de procedură penală vine ca o mană cerească pentru peste 100 de primari, politicieni şi funcţionari publici din judeţ, ale căror nume apar în dosarele instrumentate de către procurorii sălăjeni. „În situaţia în care ordonanţa îşi produse efectele, la nivelul judeţului Sălaj ar putea fi afectate 108 dosare aflate în lucru la procurorii de la parchetele locale şi de la cel de pe lângă Tribunalul Sălaj. Dintre acestea, 72 de dosare se referă la fapte de abuz în serviciu,…
Mai mult...