Zvonotecă

# Şi cum mai sunt puţine zile până la Crăciun, iată că vânzătorii de brazi au dat iama pe străzile şi trotuarele Zalăului. N-ar fi niciun bai dacă verdele pomilor ar fi atâta de verde precum ne-am dori, da’ mulţi dintre brazii ce se vând ca pâinea caldă, la preţ de damping, îs atâta de „proaspeţi” că rişti să-i cumperi şi să ajungi acasă cu un arbore mult mai mult chel decât ţi-ai imaginat. Şi asta pentru că-s de import, dau bine p-afară şi-s „culeşi” de-amu câteva săptămâni. # Şi…

Mai mult...

Dosarele pe clauze abuzive depuse sau finalizate în anul 2014. Exemple practice

Există la nivel naţional un număr de 2210 dosare depuse sau finalizate în 2014 Ce s-a solicitat? Sunt două situaţii: când se contestă individual şi când se contestă colectiv: 1. Individual– clientul unei bănci, dacă apreciază că prevederile contractului încheiat cu instituţia de credit au caracter abuziv, se poate adresa fie Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), fie direct instanţei de judecată. 2. Colectiv– doar Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Pentru instanţă Legea nr. 193/2000 stabileşte că în situaţia în care ANPC sau asociaţiile pentru protecţia consumatorilor vor constata…

Mai mult...