Sălajul ar putea rata o investiţie de sute de milioane de euro

Sălajul ar putea rata o investiţie de sute de milioane de euro, pe care compania Michelin România vrea să o facă la ieşirea din Zalău, din cauză că investitorul nu poate ajunge la un consens cu Primăria Crişeni în privinţa preţului pentru o parcelă de teren. În timp ce, de-o parte, stau în balanţă 800 de noi locuri de muncă pe care următorii ani le-ar putea aduce sălăjenilor, edilii din comuna Crişeni ţin cu dinţii de preţul la care vor să vândă terenul: minim 8 euro/metrul pătrat. Chiar dacă adevărul…

Mai mult...

Mopediştii ar putea ieşi în trafic doar cu permis auto

Persoanele care circulă cu mopede sau tricicluri pe drumurile publice ar trebui ca, de anul viitor, să se pregătească pentru susţinerea unor examene pentru a mai ieşi în trafic în legalitate. Guvernanţii au lansat un proiect de lege care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede şi triciclurilor în categoria autovehiculelor, încălcarea acestei prevederi legislative fiind pedepsită cu sancţiuni penale. Proiectul de act nomativ are la bază necesitatea transpunerii unor prevederi ale Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European. Normele urmează să se aplice din data de 19 ianuarie 2013, fiind impuse…

Mai mult...

Lucrările la reţeaua de canalizare ar putea demara în primăvară în Valcău de Jos

Administraţia locală din Valcău de Jos continuă, în acest an, proiectul privind introducerea reţelei de canalizare în localităţile Subcetate şi Valcău de Sus, precum şi în centrul de comună, tot aici urmând să fie construită şi o staţie modulară de epurare, care să deservească întregul sistem. Pentru realizarea investiţiei, administraţia locală a obţinut o finanţare în valoare totală de 1,7 milioane de euro din Fondul de Mediu, iar lucrările ar putea fi demarate în primăvară. „Proiectul Tehnic aferent acestei investiţii a fost aprobat de reprezentanţii Fondului de Mediu, astfel că…

Mai mult...

Bani mai mulţi pentru IMM-uri

Autorităţile centrale au decis majorarea bugetelor a trei programe de finanţare destinate Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM), după ce numărul solicitărilor primite din partea populaţiei a depăşit aşteptările. Astfel, programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă a primit încă 10 milioane lei, numărul de beneficiari potenţiali crescând de la 92, la 192. Un alt program căruia i-a fost suplimentat bugetul este pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor a fost suplimentat tot cu 10 milioane lei, numărul de beneficiari posibili crescând de la…

Mai mult...

Anul Nou Evreiesc a fost sărbătorit la Şimleu Silvaniei

Anul Nou Evreiesc a fost sărbătorit, în aceste zile, la Şimleu Silvaniei, după mulţi ani în care sinagoga din oraş, transformată în Muzeu Naţional al Holocaustului, a fost indisponibilă în acest sens. Recent, însă, acest spaţiu a fost renovat şi restaurat, astfel încâz una din cele maI mari sărbători evreieşti de peste an a putut fi marcată în oraşul de Sub Măgură. “Sinagoga a fost renovată prin bunavoinţa Federaţiei Comunităţiior Evreieşti din România, American Joint Distribution Comitee, Asociaţia Memorială Hebraica Nuşfalău, Comunitatea Evreilor din Oradea şi Primăria oraşului Şimleu Silvaniei.…

Mai mult...

Şcolarii sunt căutaţi de păduchi şi râie

Odată cu şcoala, începe şi triajul epidemiologic. Majoritatea dintre cei aproximativ 40.000 de şcolari sălăjeni vor fi luaţi la puricat, în aceste zile, de către medicii din reţeaua şcolară şi medicii de familie. Acţiunea are drept scop depistarea eventualelor boli transmisibile la copii şi izolarea acestora pentru împiedicarea răspândirii bolilor în rândul colectivităţii. Ca în fiecare an, odată cu începerea anului şcolar, medicii din reţeaua şcolară, de la unităţile de învăţământ din oraşe, şi cei de familie, pentru şcolile din mediul rural, vor demara triajul epidemiologic al elevilor. Directorul Direcţiei…

Mai mult...

Nivelul coplăţii din Sănătate a fost redus

Ministerul Sănătăţii a anunţat că tarifele pe care pacienţii vor fi obligaţi să le plătească atunci când merg la medic au fost diminuate, astfel că introducerea coplăţii va fi mai uşor de suportat de către populaţie. Astfel, dacă în proiectul iniţial o consultaţie la medicul de familie costa 4-5 lei, acum tariful a fost redus la 2-3 lei, în timp ce pentru investigaţiile de înaltă performanţă, pacienţii vor plăti maximum 75 de lei, faţă de circa 200 de lei cât era trecut în proiectul iniţial. Mai exact, pentru un examen…

Mai mult...