Salarii mai mari pentru muncitorii din Tenaris

Dupa mai bine de doua luni, metalurgistii de la Tenaris Silcotub au incheiat negocierile purtatea cu patronatul pe marginea contractului colectiv de munca, obtinand o crestere salariala de 9 procente, ne-a declarat liderul sindicatului din fabrica de tevi, Alexandru Rus. Potrivit spuselor sale, majorarea se aplica incepand cu data de 1 aprilie. Daca luam in calcul si valoarea procentuala a bonusurilor negociate pentru productivitate si calitate de care beneficiaza personalul muncitor, putem spune ca salariile celor din sectii cresc, in medie, din prima zi a lunii aprilie cu 15 la…

Mai mult...

Salajul ar putea avea primul magazin cu produse traditionale atestate din tara

Producatorii salajeni au inteles repede ca, pentru a-si vinde bine si cu profit marfa, trebuie sa aiba licenta si sa o scoata in pietele, targurile si supermarketurile din intreaga tara. Adoptand modelul fermierilor din UE, judetul are deja 115 produse traditionale atestate, iar acest aspect e important pentru economia locala, in conditiile in care, daca produsele vor fi licentiate si pe piata comunitara, vor putea fi comercializate oriunde in spatiul UE. Pe piata vest-europeana, produsele traditionale ocupa o pondere de 50 la suta din consum, numeroase tari avand magazine sau…

Mai mult...

31 mai – data limita de depunere a situatiilor financiare anuale

Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Salaj face cunoscut faptul ca situatiile financiare anuale trebuie depuse la Oficiul Registrului Comertului pana luni, 31 mai 2010, inclusiv. Societatile comerciale sau companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, care au aceasta obligatie pentru exercitiul financiar 2009, vor depune situatiile financiare numai la Oficiul Registrului Comertului Salaj, potrivit prevederilor Legii 82/1991 a contabilitatii, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si ale Ordinului Ministrului Finantelor Publice 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificarile si completarile ulterioare, se arata intr-un…

Mai mult...

Aer mai poluat in plamanii salajenilor

Salajenii au inspirat, in 2009, un aer ceva mai poluat, se arata in Raportul privind starea mediului in judetul Salaj, intocmit de catre reprezentantii Agentiei pentru Protectia Mediului. Potrivit documentului mentionat, pulberile, atat cele in suspensie, cat si cele sedimentabile, inregistreaza valori mai ridicate fata de limitele admise, in decursul anului trecut fiind determinate 27 de depasiri ale valorii limita zilnice pentru inducatorul pulberi in suspensie si 17 depasiri la capitolul pulberi sedimentabile. Aceste depasiri au fost cauzate de emisiile produse de centralele termice rezidentiale alimentate cu combustibil solid, de…

Mai mult...

Hotii dau iama in masinile salajenilor

Furturile din autoturisme comise in primele patru luni ale anului, la nivelul judetului Salaj, au inregistrat o crestere usoara fata de aceeasi perioada a anului trecut. Dat fiind ca majoritatea infractiunilor au fost comise in municipiu, Politia Municipiului Zalau a initiat o campanie de prevenirea a furturilor din autoturisme ce se desfasoara in aceasta perioada. Potrivit statisticilor inregistrate de Inspectoratul Judetean de Politie (IPJ) Salaj, in perioada ianuarie-aprilie au fost sesizate 50 de infractiuni de furt din autoturisme, cu doua mai mult comparativ cu acelasi interval de timp din 2009.…

Mai mult...

Cu pistolul la tampla platitorului

In contextul nevoii disperate de a identifica solutii care ar putea aduce bani in plus la sacul ciuruit al statului, subiectul evaziunii fiscale a fost adus in atentie opiniei publice. Vazut de opozitie ca o alternativa la reducerea pensiilor si a salariilor bugetarilor, fenomenul a fost intors si pe fata si pe dos. Zice-se ca reprezinta 40 la suta din Produsul Intern Brut si ca numai din neplata TVA, statul pierde aproape 9 milioane de euro pe an. Cu toate acestea, guvernantii nu s-au inghesuit sa prezinte un plan concret…

Mai mult...

Primarul comunei Crasna, Pop Emeric, la „Rotisorul politic”: „Intotdeauna sunt unii care muncesc, si altii care din spate ataca”

Un nou client la emisiunea „Rotisorul politic” de la Radio Transilvania Zalau: primarul comunei Crasna, Pop Emeric, prim-vicepresedinte al Asociatiei Comunelor din Salaj, vicepresedinte UDMR Salaj. In aceasta pagina va ofer cateva fragmente din dialogul purtat cu unul dintre cei mai longevivi primari in functie ai judetului. „Reducerea salariilor si pensiilor nu cred ca este cea mai buna masura” Rep.: E criza mare… Pop Emeric: Este. Rep.: Cine sunt vinovatii pentru aceasta criza? Asta si in contextul multelor discutii din ultimele saptamani, in care toata lumea da vina pe altcineva……

Mai mult...

Liberalii salajeni si-au ales conducerea

In cadrul unei sedinte, care a avut loc marti dupa-amiaza, liberalii zalauani si-au ales forul de conducere, mai precis membrii Biroul Politic Municipal (BPL) Zalau. Ocazionat de acest eveniment, Sergiu Sildan a fost reconfirmat in functia de presedinte al PNL Zalau. De asemenea, au fost alesi cei 19 membri ai BPL Zalau, printre care se numara: Gheorghe Bancea, Ioan Bente, Mircea Bican, Vasile Burian, Emilia Ceaca, Vasile Chis, Simona Ciulea, Ioana Dragusin, Vasile Nicoara, Eugen Pop, Aurel Trifan si Alexandru Dimitriu.

Mai mult...