Comisiile locale de fond funciar, puricate de Corpul de control al Prefecturii

Prefectul Andrei Todea a participat, la finele saptamanii trecute, la o noua sedinta ordinara a Comisiei Judetene Salaj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. In acest sens, au fost convocati toti membrii comisiei pentru a fi prezenti in sala de videoconferinte a Institutiei Prefectului, cu scopul de a analiza cererile privind validarea ori invalidarea unor terenuri agricole sau forestiere, precum si pentru a solutiona contestatiile inaintate de comisiile locale de fond funciar. In cadrul reuniunii, au fost analizate cererile si contestatiile inaintate de comisiile locale de fond funciar din…

Mai mult...

Salajenii, loviti de raceala

Sfarsitul saptamanii trecute a fost unul cu ghinion pentru aproape 300 de salajeni, acestia fiind nevoiti sa ceara ajutorul Unitatii de Primire a Urgentelor (UPU) din cadrul Spitalului Judetean Salaj din Zalau. Ca si in weekendurile precedente, cele mai multe cazuri, 90, au fost diagnosticate ca fiind fracturi, plagi, entorse si contuzii. Potrivit unui comunicat de presa, 13 salajeni au avut de suferit in urma hipertensiunii arteriale, iar alti 18 din cauza tulburarilor ivite in functionarea sistemului digestiv. Neobisnuit de mare pentru aceasta perioada a anului este numarul salajenilor care…

Mai mult...

Declaratiile de avere – la vedere

Potrivit modificarilor aduse Legii ANI prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului din 30 mai, demnitarii si functionarii publici isi pot depune declaratiile de avere pentru anul fiscal anterior pana in data de 15 iunie. Decizia a fost luata pentru a se asigura corelarea acestei obligatii cu aceea de depunere a declaratiilor de venit in materie fiscala. Printre cei care vor avea obligatia sa depuna aceste declaratii se numara: deputatii, senatorii, secretarii si subsecretarii de stat, judecatorii, procurorii, alesii locali, functionarii publici etc. Potrivit legii, capitolul referitor la categoriile de demnitari…

Mai mult...

Tichetele de masa

Atat de mult ne-am obisnuit cu tichetele de masa incat nu multi stiu cum au aparut acestea in peisajul economic romanesc. Sunt patroni care le folosesc ca oferta speciala in pachetul salarial ca sa atraga forta de munca. Sunt salariati care au ca solicitare de crestere a veniturilor aceste de acum celebre tichete. De 8 Martie, de Pasti, de 1 Iunie, de Ziua Intreprinderii, de Craciun si, mai nou, de vacanta se dau tichete cadou. Nu sunt o inventie romaneasca. Sunt tari cu economii puternice care au aceasta reglementare (Anglia,…

Mai mult...

Rominserv a vandut active la Multicom

Rominserv, antreprenorul general al grupului Rompetrol, a vandut terenuri si constructii in valoare de 2,3 milioane de euro catre Multicom Zalau si si-a deschis o sucursala in orasul Ruse din Bulgaria, in urma aprobarii unor hotarari ale Adunarii Generale a Actionarilor din lunile octombrie, respectiv noiembrie, a relatat ieri media nationala. Terenurile au fost vandute la sfarsitul anului 2006, iar sucursala de la Ruse a fost deschisa in luna martie. Fondurile rezultate din vanzarea terenurilor au fost utilizate drept capital de lucru pentru Rominserv Valves Zalau, au sustinut reprezentanti ai…

Mai mult...

TenarisSilcotub – venituri estimate de 240 de milioane de dolari in 2007

Pe site-ul http://www.tenaris.com/TenarisSilcotub/ro/default.aspx am dat peste Hotararea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor SC Silcotub SA Zalau (Hotararea nr. 90/27.04.2007 – extras din procesul verbal nr. 90/27.04.2007). Cum nu s-a scris mai in detaliu, in presa locala, despre hotararea cu pricina, din cate stiu, este, cred, interesant sa redau cateva fragmente din actul mentionat. Veniturile totale, in 2006, ale Silcotub au fost de 649.756.391 leu, cheltuielile totale de 596.181.412 lei, iar rezultatul brut (profitul) de 53.574.979 lei. AGA a aprobat ca profitul ramas dupa constituirea rezervelor legale sa ramana la dispozitia…

Mai mult...

Prostia vs. inteligenta

Mi-ar fi foarte usor sa definesc prostia, raportandu-ma la vorbele ultracunoscute ale lui Caragiale. Totusi, ma rezum sa remarc un singur lucru, si anume, ca fiecaruia dintre noi, indiferent de pregatirea sa profesionala, de numarul de circumvolutiuni, de nivelul de cultura, de educatie, ni se intampla sa tragem anumite ponoase de pe uma prostiei. Ca suntem capabil sa constientizam, ca il luam pe nu in brate, trebuie sa stim ca suntem prosti destul de des. Culmea ironiei face ca acest lucru sa fie mai mult decat benefic pentru existenta noastra,…

Mai mult...

Emeric Pop si Sandu Bercean la Rotisorul politic

Clientii de vineri de la emisiunea Rotisorul politic de la Radio Transilvania Zalau au fost primarul comunei Crasna, Emeric Pop, vicepresedinte al UDMR Salaj si vicepresedinte al Consiliului National de Administratie Publica al UDMR si primarul comunei Mesesenii de Jos, Sandu Bercean, vicepresedinte al PSD Salaj. Cei doi sunt si presedintele, respectiv vicepresedintele filialei Salaj a Asociatiei Comunelor din Romania. Daca Emeric Pop nu a avut ce critici sa aduca modului in care conducerea nationala a UDMR a gestionat situatia politica a ultimelor luni, Sandu Bercean a declarat ca are…

Mai mult...