Unirea Mirşid a câştigat pentru a treia oară Liga a IV-a de fotbal

Cortina ediţiei 2018 – 2019 a Ligii a IV-a de fotbal s-a tras duminică seara, odată cu încheierea partidelor din ultima etapă. Liderul, Unirea Mirşid, avea nevoie de un egal în duelul cu Olimpic Bocşa pentru a obţine un nou titlu de campioană judeţeană, având în vedere că Dumbrava Gîlgău se afla la trei puncte în spate.

Partida dintre Olimpic Bocşa şi Unirea Mirşid s-a desfăşurat în cele din urmă pe Stadionul Municipal din Zalău, terenul de la Bocşa fiind impracticabil datorită condiţiilor meteorologice. Echipa condusă de Vasile Jula nu a avut nicio emoţie, câştigând cu 8 – 2 jocul de duminică.

Mirşidul a deschis scorul în minutul 16, prin Iustin Ardelean, iar Cătălin Odenie a majorat avantajul în minutul 25. Alex Turcu a făcut 3 – 0 în minutul 29, iar un minut mai târziu, Ciprian Pavel a înscris pentru 4 – 0. Scorul pauzei l-a stabilit Alex Turcu, în minutul 34, marcând pentru 5 – 0. După numai un de la reluare, Ciprian Pavel a marcat din nou pentru Mirşid, iar Cosmin Sabou a redus din handicap, transformând o lovitură de pedeapsă în minutul 56. Ciprian Pavel şi Alex Turcu şi-au mai trecut o dată numele pe lista marcatorilor până la final, iar pentru Bocşa a mai înscris Sergiu Păcurar.

La finalul jocului, preşedintele AJF Sălaj, Daniel Sabou şi vicepreşedintele Marius Cozma au oferit campionilor un set de tricouri, medalii şi un torfeu. Dumbrava Gîlgău a terminat campionatul pe locul doi, iar poziţia a treia a fost ocupată de Rapid Jibou.

„Astăzi ne bucurăm că am câştigat campionatul dar, dacă nu vom reuşi să promovăm, acest câştig nu o să aibă nicio însemnătate peste câteva săptămâni. Ne drim foarte mult să facem pasul cel mare şi vom face tot ce depinde de noi ca să reuşim să promovăm. Trebuie să recunoaştem că avem un campionat slăbuţ în comparaţie cu cele din judeţele limitrofe, dar trebuie se felicit pe toată lumea care s-a implicat în obţinerea acestui rezultat. Avem două săptămâni în care vom juca şi finala Cupei României. Va fi şi o ultimă verificare înainte de baraj şi sper ca în returul de la Zalău să ne bucurăm cu toţii. Ar fi o realizare mare pentru fotbalul sălăjean şi sper ca autorităţile locale din municipiu să facă tot posibilul ca acest proiect să fie viabil, iar fotbalul să se dezvolte cât mai mult în municipiul şi în judeţul nostru”, ne-a declarat Călin Bereschi, primarul Mirşidului.

În celelalte partide s-au înregistrat rezultatele: Dumbrava Gîlgău – Silvania Cehu Silvaniei 6 – 1, Steaua Cosniciu – CS Barcău Nuşfalău 1 – 2, Someşul Someş Odorhei – Rapid Jibou 0 – 0, Flacăra Halmăşd – Sportul Şimleu 0 – 3.

Alte articole

One Thought to “Unirea Mirşid a câştigat pentru a treia oară Liga a IV-a de fotbal”

  1. Isus

    Ma poate explica cineva daca mai exista o echipa a Zalaului? Sau ce-i cu acest Mirsid care se joaca tot timpul pe stadionul Municipal din Zalau, inclusiv juniorii? Ei nu au stadion, sau ei sunt urmasii echipelor din Zalau, ar fi primit drepturile de la primarie, sau ce se intampla?

Leave a Comment