Marcel Doru Ţârle, noul consilier al primarului Ionel Ciunt

După puţin mai bine de doi ani de când a părăsit fenomenul voleibalistic, Marcel Doru Ţârle, revine în sport. Fostul discobol a fost numit consilier pe probleme de sport al primarului Ionel Ciunt.
Descoperit în 1979 la Cupa Văilor de Nicu Ionel Lăpuşan, Ţârle are o carieră impresionantă ca discobol, fiind, de altfel, şi primul sportiv din Sălaj medaliat la seniori. Multiplu campion la aruncarea discului, Doru Ţârle a devenit dublu campion naţional şi la volei,în perioada când a fost director executiv la Remat Zalău. Fostul sportiv de performanţă a rămas în conducerea clubului de volei şi după ce echipa şi-a schimbat denumirea în Volei Municipal Zalău, însă, în urmă cu doi ani, în locul său a fost numit Vasile Coţa.
În primăvara acestui an, Ţârle a încercat să ocupe un post de consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sălaj, dar „mişcarea” nu s-a putut concretiza.
În perioada următoare, în subordinea Primăriei Zalău va trece şi Clubul Sportiv Municipal, urmând ca noul consilier al primarului să monitorizeze şi activitatea acestui club.
Principalele obiective ale fostului campion la aruncarea discului sunt promovarea cât mai multor tineri la toate ramurile sportive existente la nivel de municipiu, dar şi revigorarea fenomenului fotbalistic.
În trecut, Doru Ţârle a ocupat şi funcţia de director executiv la clubul de fotbal Poli AEK Timişoara, fiind numit pe acest post în primăvara anului 2003.
Ca sportiv, Ţârle a obţinut prima medalie în 1982, la Campionatul Naţional rezervat juniorilor II, fiind începutul unei cariere cu rezultate deosebite, multiple titluri naţionale, medalii de argint şi bronz, dar şi rezultate notabile în diferite competiţii internaţionale. Fostul discobol a început atletismul la Clubul Sportiv Municipal „Armătura” Zalău, iar până la finalul carierei a mai activat la Steaua Bucureşti şi Siderurgica Hunedoara.
Aparatul de specialitate al primarului cuprinde patru posturi de consilier, celelalte trei fiind ocupate de CsokaTiberiu (econimico-financiar), Vasile Caraba (juridic) şi de Diana Breban (relaţii de comunicare).

10 Thoughts to “Marcel Doru Ţârle, noul consilier al primarului Ionel Ciunt”

  1. Anonim

    daca nu l-o dus capul sa intre in politie, merge la cabinetul veterinarului

  2. Anonim

    Diana Breban=dumb blonde-prietena jurnalistilor

  3. TZURLAAAAAAAAAAAIIIIIII TZA!

    Un
    oportunist fatarnic in cautare de ciolan……

  4. Bula

    După imputațiile Curții de conturi de la volei de pe vremea când era director , merita acest post . Dupa vorbele din târg unul dintre consilieri e unchi din Meseșeni , iar Bucătarul nănaș . Ha ha .

  5. Anonim

    De ce nu s-a organizat concurs pt postul asta, cum e permis sa se faca angajarile prin numire dupa bunul plac al primarului. Nu s-a luat in considerare ca pot fi alti candiidati mai performanti, mai muncitori,…mai vizionari. Ca anuleaza egaliitatea de sanse… Nu, nu s-au gandit, nu-i interseaza lucrurile astea…..Fac ce vor cu banii publici, Pur si simplu nu exista raspundere. Va dispretuiesc. Vai, vai, vai…

  6. Cineva Știe

    Poate vrea sa vadă cineva cam ce zestre a lăsat după el la volei municipal zalau. Chin si jale, durere mare. Sau poate se mai interesează cineva cum a scăpat de pârnaie după povestea cu fotbalul din Timișoare . Bravoooo ! Bravooo ! Bravooo !

  7. Anonim

    Nu se găseşte nimeni să atace în instantă aceste numiri, după bunul plac al veterinarului, dar în afara legii? Nu se sesizează Inspectoratul de Muncă pentru aceste angajări ilegale.

  8. Anonim

    Nu e de competenta ITM, ci tine de ANFP (agentia nationala a funcionarilor publici), dar si aia sunt o apa si-un pamant…

  9. Anonim

    DUPA CE NENOROCIRI FINANCIARE A LASAT IN URMA LUI LA VOLEI, TREBUIA PROMOVAT ! IAR PE CIUNT LA FACUT MUCI CAND A FOST INVESTIT IN LOCUL LUI UN ALT MARE „CUNASCATOR” AL FENOMENULUI SPORTIV COTA VASILE ! CATA IPOCRIZIE …… CIUNTULE !? NU TE MAI OPRESTI ….

  10. Anonim

    PIticania e mai corupt ca Dragnea!Ce fatarnic si penibil! A mers la mitingul impotriva abuzurilor si el face numai abuzuri!!! Ginerele angajat si pus sef la politie! Si nici nu are scoal de politie! Acum pune fara concurs pe ceafa lata!Vai de el oras! Vai de judetul nostru! Vai de tara cand e condusa de sarantoci si hoti1

Leave a Comment