HC Zalău, învinsă la şase goluri în penultima deplasare a sezonului

Etapa cu numărul 24 din Liga Naţională de handbal feminin i-a pus Zalăului în faţă formaţia de pe locul trei, SCM Craiova. Dacă în tur, echipa lui Tadici s-a impus pe teren propriu cu 28 – 22, duminică dimineaţa, oltencele au fost cele care au făcut legea, câştigând cu 31 – 25, după ce la pauză diferenţa era de patru goluri, 15 – 11.
Patricia Vizitiu a ratat primul atac al gazdelor, iar replica zălăuancelor a venit imediat, acestea marcând Tatyana Prycop şi Teodora Popescu. Zeljka Nicolic a redus din handicap, dar Alexandra Severin a transformat o aruncare de la şapte metri, iar Zalăul a refăcut ecartul de două goluri. Craiova a egalat la trei, după care s-a mers “cap la cap” până la 10. Jocul Zalăului nu a mai funcţionat la fel de bine în ultimele zece minute, echipa lui Tadici marcând un singur gol, în timp ce Craiova a reuşit să înscrie de cinci ori.
În partea secundă, oltencele s-au desprins la 11 goluri, 29 – 18 arătând tabela în minutul 52, dar Zalău a redus din handicap până la final. Sabrina Lazea a ieşit în evidenţă, cu patru goluri consecutive, iar tabela a închis-a Diana Nichitean, care a transformat o aruncare de la şapte metri.
După acest rezultat, HC Zalău rămâne pe poziţia a şaptea, cu 30 de puncte, urmând ca în etapa viitoare, penultima a sezonului, să primească vizita celor de la Minaur Baia Mare.
Patricia Vizitiu a fost cea mai bună marcatoare a Craiovei, cu 9 goluri, iar pentru HC Zalău, cele mai multe goluri au fost înscrise de Dana Abed-Kader, având 7 reuşite.

Alte articole

9 Thoughts to “HC Zalău, învinsă la şase goluri în penultima deplasare a sezonului”

  1. Anonim

    BUGET RECORD DE 27 MILIARDE PENTRU LOCUL 7. ?????????

    1. Anonim

      Concluzia: Ionel Ciunt esti o mizerie!

      1. Anonim

        Nu ionel ciunt da buget la hczalau ca consiliul județean cu Tiberiu Marc ionel ciunt da buget la volei masculin vcm Zalău

        1. Anonim

          ciunt a refuzat finantare deci e o mare ——, vorba galeriei. refuzul primariei explica locul 7

  2. Ana

    Loc 7 cu jucatoare sub 23 de ani ( 10) toate romance si buget de locul 12 . Ff bine !

  3. Anonim

    10 jucătoare sub 23 de ani cu salar minim pe economie . Are o jucătoare din Ucraina Prycop Tatyana Oleksandra , dar ii păcălește pe zălăuani . Craiova are 30 de miliarde si e pe locul 4 . Care e diferența oare ?

    1. Anonim

      esti sigur ca are o jucatoare din ucriana? ca sa stii si tu are una din Siria

  4. Anonim

    Diferenta ? Craiova are jucatoare cu salarii de 3-4 – 5000 de euro (5 straine ) si o Cristina Zamfir pe 8000 de euro. Din cele 30 miliarde oare ? Cum ? Pricop = romanca .

  5. Anonim

    Multi habarnisti pe aici , care vor sa se bage in seama desi nu misca….. un fir de par pentru echipa si despre performanta NU au auzit cum se produce ! Vai mama voastra de …..

Leave a Comment