HC Zalău a terminat sezonul pe locul opt după înfrângerea de la Braşov

Sâmbătă, în cadrul ultimei etape din Liga Naţională de handbal feminin, HC Zalău a evoluat pe terenul formaţiei Corona Braşov, în faţa căreia a cedat cu 21 – 24, după ce la pauză scorul era 15 – 9 în favoarea gazdelor.
Victoria pentru HC Zalău era mult mai puţin importantă în acest meci decât pentru braşovence, care aveau nevoie de o victorie pentru o calificare în Cupa EHF după o pauză de trei ani.
Sorina Târcă a înscris primul gol al meciului, dar Zalăul a preluat conducerea după “dubla” Danei Abed Kader, cea care în minutul 10 a ratat o aruncare de la şapte metri. Zalăul s-a aflat ultima dată îla conducere în minutul 16, 8 – 7, după golul înscris de Teodora Popescu. Şi Roxana Szolloşi, pentru care a fost ultimul meci în tricoul Zalăului, a ratat o aruncare de la şapte metri în minutul 26, la scorul de 9 – 8 pentru gazde.
Braşovul s-a distanţat până la pauză la şase goluri, iar în partea a doua a continuat să controleze jocul. Diferenţa a fost de şapte goluri la un moment dat, dar Zalăul s-a apropiat la trei lungimi până la final, gazdele având ceva emoţii în obţinerea victoriei.
După eşecul de la Braşov, Zalăul a coborât pe locul opt, poziţie pe care termină sezonul 2018 – 2019 al Ligii Naţionale.

foto: Mircea Pauşeniuc

Alte articole

4 Thoughts to “HC Zalău a terminat sezonul pe locul opt după înfrângerea de la Braşov”

  1. Anonim

    asteptam intariri nu proiecte de aeroporturi

  2. Anonim

    Cu peste 30 miliarde buget sa termini pe locul 8 ?????!!!!!

  3. Anonim

    La hczalau și la vcm Zalău este buget nu contează daca are voleiul obiectiv sa câștige campionatul sau hc Zalău sa se claseze cât mai sus se pompează cu bani de la bugetul local și județean

  4. Anonim

    Buget de locul 12 “.specialistilor “. Verificati …

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul