Aproape 350 de ciclişti vor pedala la „Sălaj Velo Tur”

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Sălaj Plus organizează duminică ediţia a II-a a concursului de ciclism Sălaj Velo Tur, eveniment la care sunt aşteptaţi aproximativ 350 de ciclişti din România. Numărul participanţilor este aproape triplu faţă de ediţia inaugurală, la care au fost prezenţi în jur de 130 de ciclişti.
Prezent anul trecut în calitate de concurent, Alexandru Ciocan, multiplu campion naţional şi european la ciclism, se va afla şi la ediţia din acest an, dar în calitate de organizator şi moderator al evenimentului.
„Competiţia face parte dintr-un circuit mai mare, Road Grand Tour, un proiect iniţiat de Asociaţia Judeţeană de Ciclism Prahova. Spre deosebire de anul trecut, când a fost o simplă competiţie de ciclism, ne-am gândit să extindem aria de adresabilitate şi îi invităm la eveniment pe toţi cei care doresc să petreacă o duminică frumoasă la Castrul Roman de la Porolissum. Cei prezenţi îşi vor putea ocupa timpul prin diferite jocuri de societate şi cu diferite ateliere, unde vor avea ocazia de a cunoaşte câţiva producători locali”, a declarat Laura Chirilă, manager ADI Sălaj Plus.
Startul competiţie va avea loc la ora 10, din faţa Porţii Praetoria, iar premierea câştigătorilor este programată la ora 15:30, în acelaşi loc. Vor fi alcătuite două clasamente, unul pentru amatori, care vor parcurge un traseu scurt, de 59 de kilometri, iar altul pentru categoria elite, unde traseul va cuprinde 115 kilometri.
Cicliştii vor porni de la Castrul Roman, vor traversa comunele Creaca, Românaşi, Agrij, Treznea, municipiul Zalău şi se vor întoarce la Castrul Roman de la Moigrad. Participanţii la categoria elite vor parcurge de două ori acest traseu.
Evenimentul se doreşte a fi un instrument inovator de promovare a judeţului Sălaj din punct de vedere turistic, la nivel regional şi naţional, nu doar în rândul celor pasionaţi de ciclism. Evenimentul se va încheia cu un concert susţinut de trupa locală „Old Beat”.
Pentru a încuraja crearea de cluburi sportive judeţene sau consolidarea celor deja existente şi pentru creşterea vizibilităţii proiectului şi a organizatorilor, vor fi selectaţi 30 de sportivi din Sălaj, cărora le vor fi acordate echipamente profesioniste personalizate.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Ciclism Prahova, Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria Zalău, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Asociaţia Amicii Muzeului, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Centrele de Iformare Turistică active la nivel judeţean şi cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres.

Leave a Comment