Uniunea Centrelor de Mediere din România – ASOCIAŢIA “CENTRUL DE MEDIERE” SĂLAJ

CARAVANA MEDIERII OPREŞTE PENTRU
AL 24-LEA EVENIMENT
LA ZALĂU
MEDIEREA, APROAPE DE TINE!

Duminică, 28 octombrie 2012, începând cu orele 12:00, în cadrul Kaufland Zalău, Caravana Medierii va desfăşura cel de-al 24-lea eveniment lunar de promovare a acestei proceduri alternative de soluţionare a disputelor.
În parteneriat cu Asociaţia Centrul de Mediere Sălaj – membru afiliat al Uniunii Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.), vor fi distribuite 500 de exemplare din revista “Medierea Tehnica şi Artă” numărul 25/octombrie 2012, cu articole scrise şi de mediatorii sălăjeni, precum şi alte materiale realizate de aceştia pentru informarea publicului asupra procedurii. Totodată, mediatorii vor oferi publicului informaţii despre noua procedură obligatorie de informare a justiţiabililor cu privire la procedura medierii anterior recurgerii la instanţă de judecată, conform ultimelor modificări aduse legii medierii.
Proiectul “Caravana Medierii – Medierea, Aproape de Tine!”, fondat de F.M.M.M. România şi dezvoltat în parteneriat cu Uniunea Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.), se derulează în toată ţara pe o perioadă de 24 de luni, având drept scop promovarea medierii ca metodă alternativă de rezolvare a disputelor. Caravana constă într-o serie evenimente lunare de informare a publicului, prin distribuirea revistei “Medierea Tehnica şi Artă”, precum şi pliante, flyere, etc., publicul avand posibilitatea să cunoască personal mediatorii şi să se informeze direct de la aceştia despre avantajele acestei proceduri, respectiv reducerea stresului, costurilor şi timpului de rezolvare a disputelor, în condiţii de deplină confidenţialitate pentru părţi.
F.M.M.M. România a fost înfiinţată în anul 2010 şi dezvoltă relaţii de colaborare şi parteneriat cu organizaţii din ţară, dar şi cu organizaţii prestigioase din Europa şi S.U.A. din domeniul ADR (Alternative/Appropriate Dispute Resolution).
Revista profesională “Medierea Tehnica şi Artă”, înfiinţată în 2010 de F.M.M.M. România, este revista profesională lunară editată bilingv în română şi engleză, care a devenit liderul publicaţiilor de specialitate din ţară.
Uniunea Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.) este federaţia naţională înfiinţată în 2005 care reuneşte asociaţii profesionale ale mediatorilor din fiecare judeţ al României.
Fondată în anul 2010, Asociaţia Centrul de Mediere Sălaj îşi propune să ajute sălăjenii să-şi rezolve conflictele în afara sălii de judecată, reducând costurile de bani, timp şi stres, într-un cadru confidenţial si profesionist. De asemenea, Asociaţia Centrul de Mediere Sălaj militează pentru un cadru organizatoric pentru mediatori, astfel încât aceştia să dispună de condiţii adecvate, de materiale informative şi de know-how pentru practicarea acestei profesii.

(P) Asociaţia “Centrul de mediere” Sălaj

Preşedinte

Alexandru Jeler

Leave a Comment