Solidari pentru Sălaj! Apelul prefectului către sălăjeni

Prefectul județului Sălaj, Virgil Țurcaș, face un apel către președinții Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, respectiv primari, pentru a se implica alături de ONG-uri, biserici și reprezentanți ai societății civile în ajutorarea celor aflați în dificultate în această perioadă. ”În acest sens, am solicitat primarilor să ne transmită o listă cu persoanele de peste 65 de ani, singure și care au nevoie de sprijin. Totodată, primarii cunosc și alte situații ale unor familii pentru care autoizolarea la domiciliu face dificilă câștigarea veniturilor pentru traiul zilnic. În cel mai scurt timp vom realiza o centralizare a acestor cazuri și ne propunem ca împreună cu reprezentanți ai UAT-urilor și ai altor instituții, precum și ai ONG-urilor să intervenim acolo unde este nevoie. Ține de noi să demonstrăm, în aceste vremuri dificile, că putem fi cu adevărat o comunitate, că suntem capabili să avem grijă atât de noi cât și de semenii noștri mai puțin norocoși”, a declarat Virgil Țurcaș. Pe această cale reprezentanții Instituției Prefectului Sălaj îi roagă pe cei interesați să se implice: prin muncă voluntară sau prin donații și să anunțe printr-un mesaj privat pe pagina de facebook a Instituției Prefectului Sălaj –https://www.facebook.com/prefect.sj.ro – sau la numărul de whatsapp – 0753163971, unde vor lăsa datele de contact indicând zona din județ, dar  și modalitatea în care pot ajuta. Sub coordonarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, voluntarii vor fi puși în legătură cu primarii localităților pe care le vor indica, precum și cu ceilalți reprezentanți ai instituțiilor județene implicate în gestionarea acestei situații. Între timp, în colaborare cu specialiști în domeniu o să pregătim câteva reguli de urmat pentru voluntari, în așa fel încât toată activitatea să se desfășoare în condiții de siguranță în actualul context.

One Thought to “Solidari pentru Sălaj! Apelul prefectului către sălăjeni”

  1. Anonim

    Dle prefect ! Cum e posibil ca Spitalul Județean sa nu aiba materialele necesare ? Schimbați o pe directoarea de la dsp impreuna cu toate putorile de acolo !

Leave a Comment