Se dă startul la înscrierile pentru Revelionul pensionarilor

Vârstnicii sălăjeni sunt aşteptaţi la o petrecere de Revelion organizată de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău. După cum a explicat Ioan Ivaşcău, preşedintele CARP, petrecerea de Revelion – 2019, a V-a ediţie, va avea loc la un cunoscut restaurant din municipiul Zalău, vineri – 25 ianuarie începând cu ora 18 şi se adresează doar membrilor CARP. Vârstnicii interesaţi de a participa la petrecere sunt aşteptaţi pentru înscrieri la secretariatul instituţiei, situat pe bulevardul Mihai Viteazul, numărul 17, la parterul blocului Perla, începând de joi -10 ianuarie. “Începând de mâine (nr. de astăzi), ora 8, se dă startul la înscrierile pentru petrecerea de Revelion. Întrucât sunt foarte mulţi doritori din rândul membrilor CARP, raportat la numărul de locuri disponibile – maximum 320, regula va fi: primul sosit primul servit”, a precizat  reprezentantul CARP Zalău. Costul unui bilet este de 100 de lei de persoană. Organizatorii îi asigură pe participanţi că totul va fi la discreţie: mâncare, băutură, muzică şi voie bună.

Alte articole

One Thought to “Se dă startul la înscrierile pentru Revelionul pensionarilor”

  1. Anonim

    Din zece organizatii de pensionari si CARP-uri, niciunul nu s-a invrednicit sa sea in judecata guvernul pentru can in 2018 nu aindexat pensiile !

Leave a Comment