“Recunoaştem, să ne putem apăra!” – campanie împotriva violenței domestice

Inspectoratul de Poliţie Judeţean, împreună cu Echipa Intersectorială Locală (EIL) Sălaj au iniţiat o campanie judeţeană de prevenire a violenţei domestice şi a victimizării femeilor denumită “Recunoaştem, să ne putem apăra!”, în contextul marcării “Zilei Internaţionale de Combatere a Violenţei împotriva Femeilor”.

În cadrul acestei campanii, ce se derulează în perioada octombrie 2019-ianuarie 2020, poliţiştii împreună cu reprezentanţi E.I.L. Sălaj vor avea întâlniri cu elevii din liceele din judeţ si la unităţile economice care au angajaţi preponderent femei.

Totodată, poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale vor fi prezenţi la trei sesiuni în cadrul cărora, doamnele şi domnişoarele interesate, vor putea învăţa şi exersa procedee de autoapărare, menite să scadă gradul de victimizare al acestora. În aceste demersuri, iniţiatorii au fost sprijiniţi de către Consiliul Judeţean Sălaj şi Crucea Roşie- Filiala Sălaj. Familia este locul în care se observă frecvenţa cea mai mare a violenţelor îndreptate împotriva unor categorii sociale aflate într-un grad  ridicat de vulnerabilitate (femei, copii sau persoane în vârstă). Pentru a preveni o astfel de faptă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj vă recomandă câteva măsuri care să vă ajute în cazul în care sunteţi victimă a violenţei domestice: sunaţi imediat la 112 când sunteţi în pericol! Poliţişti au posibilitatea să emită un ordin de protecţie provizoriu atunci când viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane este pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică; când nu puteţi fugi din casă, încercaţi să vă închideţi într-o cameră şi să sunaţi la poliţie; nu vă adăpostiţi în bucătărie! Acolo sunt cuţite şi alte obiecte cu care agresorul vă poate răni; spuneţi copiilor să se încuie într-o cameră sau să fugă la vecini/rude de încredere; în cazul în care sunteţi rănită, nu ezitaţi să mergeţi la spital pentru un consult medical. Leziunile interne se pot agrava dacă nu le trataţi! Victimele violenţei domestice, pot beneficia de serviciile Centrului de primire în regim de urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Zalău şi a locuinţei protejate din cadrul D.G.A.S.P.C. Sălaj (locuinţa protejată preia victimele violenţei domestice din judeţ), care asigură gratuit, pe o perioadă determinată, asistenţă familială, atât victimei cât şi minorilor aflaţi în îngrijirea acesteia, protecţie împotriva agresorului, asistenţă medicală şi îngrijire, hrană, cazare consiliere juridică şi psihologică. Nu te lăsa cuprinsă de confuzie, vinovăţie sau autoculpabilizare. Nu eşti tu vinovată pentru comportamentul abuziv al partenerului tău. Singurul lucru care contează este siguranţa ta. Meriţi să trăieşti fără teamă! Începe prin a cere ajutor!

Leave a Comment