Primele statistici privind prezența la vot: câți sălăjeni au votat până la ora 9.30

Primele statistici prezentate de Biroul Electoral Central (BEC) arată o prezență la vot în Sălaj la ora 9.30, de 4,50 la sută, pentru alegerile europarlamentare. Dintre cei 197.036 de alegători, 8.800 cetățeni dintre cei înscriși pe listele permanente și speciale, plus listele suplimentare au votat până la ora menționată. Pentru Referendum, un procent de 4,20 la sută din totalul cetățenilor înscriși pe liste, votaseră în Sălaj până la ora 9.30.

În Zalău, dintre cei 57.223 cetățeni cu drept de vot înscriși pe listele permanente până la ora 9.30, votaseră 2.500 alegători, procentul fiind de 4,50 la sută. Cea mai slabă prezență la vot s-a înregistrat, la ora menționată, în localitățile Ruginoasa, Stâna și Husia, unde câte un singur alegător se prezentase la urne până la ora 9.30. Potrivit datelor BEC, până la ora 9.30, la nivel național au votat 5,55 % dintre alegători pentru alegerile europarlamentare şi 4,35 % pentru referendumul pe justiţie iniţiat de Klaus Iohannis.

One Thought to “Primele statistici privind prezența la vot: câți sălăjeni au votat până la ora 9.30”

  1. Relu

    Azi ii vom rupe in doua pe puscariabilii care ne conduc de 2 ani, le vom arată că nu vrem corupti in functii publice, si nici la europene.
    Ieșiți la vot, doamne ajuta !

Leave a Comment