Păgubiţii FNI pot cere despăgubiri în 2014. Ce trebuie să facă?

În luna noiembrie 2013 a apărut un comunicat de presă că păgubiţii FNI îşi pot primi banii.
A se vedea: Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) i-ar putea despăgubi pe cei 6.114 de păgubiţi FNI pe care îi mai are în portofoliu până la finele anului 2013 sau cel târziu până la mijlocul anului viitor, suma necesară fiind de aproximativ 29,5 milioane de lei, a anunţat, marţi, preşedintele institutiei, Adrian Constantin Volintiru.
Era vorba doar de o parte din păgubiţii, şi anume cei cuprinşi în hotărârea 423 din 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. A se vedea şi www.tmb.ro, prima pagină, unde este afişată hotărârea.
Toate bune şi frumoase. Dar să vedem care este realitatea?
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) are conturile oprite de aproape 2 ani. A se vedea sursa oficială portal.just.ro. Prin urmare, este imposibil ca Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) să achite de bună voie. Deci ceea ce s-a specificat în comunicat este puţin eronat.
Dar ce se poate face?
1. Ar trebui, în primul rând, să verifice dacă se regăsesc în anexele de la hotărârea 423 din 2009. Acest lucru se verifică pe www.tmb.ro.
2. După aceea trebuie, totuşi, depus dosarul la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
Ce acte trebuie depuse la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS):
Pe cale de consecinţă, toate persoanele care se regăsesc în anexele sentinţei penale nr. 423/20.03.2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II – a Penală în dosarul nr. 24632/3/2006, completată cu decizia penală nr. 164/18.06.2008 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II a Penală, respective decizia penală nr. 2098/04.06.2009 – I.C.C.J. sunt îndreptăţite să solicite plata contravalorii unităţilor de fond prevăzute în titlurile executorii. În funcţie de calitatea deţinută în unul din titlurile executorii de mai sus, solicitările de plată ale creditorilor F.N.I. vor fi însoţite de următoarele documente:
a) în calitate de titular:
– cerere tip conform Anexei 1;
– declaraţie notarială (original sau copie legalizată) conform Anexei 2;
– copie BI/CI;
– extras de cont (original) cu ştampila băncii emitente;
– carnet depunător F.N.I. în original, cu valoarea calculată la nivelul sumelor efectiv investite, valoare insuşită şi avizată de un expert contabil.
b) în calitate de împuternicit:
– cerere tip conform Anexei 1, în nume propriu, cu menţiunea “în calitate de împuternicit al…” (nume, prenume, adresa din şentinţa a titularului);
– procură sau împuternicire notarială (original sau copie legalizată);
– declaraţie notarială (original sau copie legalizată) conform Anexei 2, în nume propriu cu menţiunea “în calitate de împuternicit al…” (nume, prenume, adresa din sentinţă a titularului);
– copie BI/CI a titularului;
– copie BI/CI a împuternicitului;
– extras de cont (original) cu ştampila băncii emitente;
– carnet depunător F.N.I. în original, cu valoarea calculată la nivelul sumelor efectiv investite, valoare insuşită şi avizată de un expert contabil.
c) în calitate de succesor:
– cerere tip conform Anexei 1, în nume propriu, cu menţiunea “în calitate de succesor al…” (nume, prenume, adresa din sentinţă a titularului);
– declaraţie notarială (original sau copie legalizată) conform Anexei 2, în nume propriu cu menţiunea “în calitate de succesor al…” (nume, prenume, adresa din sentinţă a titularului);
– certificat de deces al titularului (copie simplă);
– certificat de moştenitor cu precizarea expresă a numărului de unităţi de fond şi a valorii acestora în cadrul masei succesorale a bunurilor mobile (original sau copie legalizată);
– copie BI/CI a succesorului;
– extras de cont (original) cu ştampila băncii emitente;
– carnet depunător F.N.I. în original, cu valoarea calculată la nivelul sumelor efectiv investite, valoare însuşită şi avizată de un expert contabil.
În situaţia în care în titlurile executorii există erori materiale cu privire la numele, iniţiala tatălui sau adresa de domiciliu a titularului, acesta va solicita instanţei care a emis titlul executoriu o cerere de îndreptare/completare a erorii/erorilor materiale, conform Anexei 3.
Formularul completat împreună cu o copie a actului de identitate al titularului pot fi transmise instanţei emitente şi prin fax, la numărul 021 318 77 20. După primirea ÎNCHEIERII de Şedinţă din Camera de Consiliu a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale, titularul va remite A.A.A.S. o copie a acesteia.
După 10 zile să vă adresaţi urgent unui executor. Aici este o reală problemă pentru că foarte mulţi executori se feresc să execute A.A.A.S.-ul.
Puteţi verifica aici care dosare sunt incomplete http://www.avas.gov.ro/upload/Dosare%20penal%20site%2030%20NOIEMBRIE%202013.pdf.
Ce trebuie să faceţi dacă vă regăsiţi pe această listă? Trebuie completat urgent acest dosar şi pus în executare. Vă putem verifica noi pro bono dacă vă regăsiţi sau nu pe anexele hotărârii 423 din 2009 şi dacă aveţi dosarul incomplet. Vă rugăm să ne scrieţi pe avocat@coltuc.ro
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av. COLTUC MARIUS
(P)

9 Thoughts to “Păgubiţii FNI pot cere despăgubiri în 2014. Ce trebuie să facă?”

  1. Zălăuan

    De despăgubit, foarte bine că sunt despăgubiţi.
    Problema este că să-i despăgubească cei care au a furat banii lor, nu statul român, adică eu şi tu !

  2. George

    La vremea aceea, banii investiti la FNA (fond national de acumulare) s-au depus in trezoreria statului iar banii FNI sunt la CEC (banca de stat).
    Deci statul ne-a furat banii, nu altcineva.
    In democratia aceasta grozava ar fi timpul ca statul, sa ne dea banii fara alte frecusuri si sa ceara scuze pt. delapidarea banilor cetateanului cinstit.

  3. Zălăuan

    Da, oare dacă investitorii de la FNI ar fi câştigat, împărţeau câştigul cu mine ?
    Văd că, la pagubă, au pretenţia să fie despăgubiţi din banii mei !

  4. Anonim

    escrocheria FNI a fost girata de ACNVM si CEC institutii ale statului roman asa ca e normal sa fie tras la raspundere si cel care a garantat ca e legala investitia asa cum se face intr-un stat democratic.
    acum e adevarat ca statul trebuie sa se indrepte si impotriva celeor care au raspuns de institutiile respective ,dar aici si-a bagat coada politicul si de aia se zice ca la noi ca la nimenea.

  5. Anonim

    eu am depus plangere de inselatorie la politia romana asa cum e normal desi mi-aduc aminte ca ne-au azit pe noi pagubitii cu kalasnikove cand am depus plangere si am depus si constituirea ca parte civila atunci cand s-a inceput procesul penal in dosarul nr,24632/3/2006,dar nu sunt pe anexa hotararii din 2009,atun ci ce treebuie sa fac ca sa-mi recuperez si eu banii pierduti ca si ceilalti deponenti?
    sa ma adresez altui stat ca sa ma protejeze de escrocii nationali?

  6. Anonim

    d-le Coltuc pt cei care nu sunt pe anexa ce e facut?

  7. 7

    cu ce expert contabil din zalau se poate lua legatura pentru a evalua valoare calculată la nivelul sumelor efectiv investite ? … multumesc

  8. Florin

    Sa se mentioneze un singur pagubit FNI care a fost despagubit in baza dosarului despre care amintiti si atunci va credem pe cuvant. Pana atunci nu cred o iota din ceea ce scrieti pe aici. Eu unul m-am saturat de minciuni si modalitatea unora de a se imbogatii pe disperarea altora. Cum sa fiu atat de fraier sa dau carnetul FNI in original, eu in ce baza imi mai recuperez banii daca cumva arhiva AAAS i-a foc sau se viruseaza baza de date ? Imi puteti da un raspuns concret ?

  9. Petre

    Am facut executare silită de cinci ani si nu am primit nici un ban.

Leave a Comment