Mai mult de jumătate din totalul sălăjenilor cu drept de vot au ieșit duminică la urne

Mai mult de jumătate dintre sălăjenii cu drept de vot au ieșit, duminică, 26 mai, și au ajuns în secțiile de votare din județ exprimându-și opțiunea atât în privința celor pe care îi vor trimite în Parlamentul European, cât și pentru referendumul pentru justiție inițiat de președintele țării, Klaus Werner Iohannis. Deși orele dimineții au adus un procent timid de participare, după amiaza, vremea frumoasă și motivațiile personale i-au determinat pe sălăjeni să iasă în număr mare la vot. La ora 21, toate secțiile de votare s-au închis.

Astfel, primele statistici prezentate de Biroul Electoral Central (BEC) indicau, duminică la ora 9, o prezență la vot în Sălaj de 4,50 la sută, pentru alegerile europarlamentare. Dintre cei 197.036 de alegători, 8.800 cetățeni dintre cei înscriși pe listele permanente și speciale, plus listele suplimentare au votat până la ora menționată. Pentru referendum, un procent de 4,20 la sută din totalul cetățenilor înscriși pe liste, votaseră în Sălaj după primele două ore de la deschiderea sălilor de vot. În Zalău, dintre cei 57.223 cetățeni cu drept de vot înscriși pe listele permanente până la ora 9 votaseră 2.500 alegători, procentul fiind de 4,50 la sută.

 Potrivit datelor BEC, până la ora 9.30, la nivel național au votat 5,55 la sută dintre alegători pentru alegerile europarlamentare şi 4,35 la sută pentru referendumul pe justiţie. Orele amiezii au fost ceva mai mobilizatoare pentru sălăjeni, astfel încât, la ora 13 votaseră în județ aproape 20 la sută dintre alegători, pentru alegerile europarlamentare, și 17 la sută pentru referendum. Dintre cei 197.036 de alegători, 38.900 cetățeni dintre cei înscriși pe listele permanente și speciale, plus listele suplimentare au votat, în tot județul, până la ora menționată. În Zalău, dintre cei 57.223 cetățeni cu drept de vot înscriși pe listele permanente până la ora 13, votaseră 2.600 alegători, 19,80 la sută au votat pentru europarlamentare și 16,90 la sută la referendum.

 Cei mai mulți sălăjeni au votat la orele după-amiezii

La ora 17, BEC prezenta în statistici o participare în Sălaj într-un procent de 38 la sută pentru alegerile europarlamentare și de 33 la sută pentru referendum. Dintre cei 197.036 de alegători pe întreg județul, 74.600 cetățeni dintre cei înscriși pe listele permanente și speciale, plus listele suplimentare au votat, în tot județul, până la ora menționată. În Zalău, până la ora 17 votaseră 21.000 de alegători. 36,70 la sută au votat pentru europarlamentare și 32,20 la sută la referendum. La ora 17.15, referendumul pe justiție trecuse pragul de validare. Prezența la vot era 30 la sută la referendum în ţară, potrivit BEC, procent la care urmau să se adauge și voturile românilor din diaspora. La ora 21, oră la care toate secțiile de votare s-au închis, BEC indica o prezență la vot în Sălaj de 53 la sută pentru alegerile europarlamentare și de peste 46 la sută pentru referendum. Județele cu cel mai mare număr de persoane prezente la vot au fost Ilfov, cu o prezență de 64 la sută și Cluj cu o prezență la vot de 62 la sută – statistică valabilă pentru ora 21, ora închiderii urnelor de vot.

Potrivit datelor BEC, până la ora 17, la nivel național au votat 35,30 la sută dintre alegători pentru alegerile europarlamentare şi 29,30 la sută pentru referendumul pe justiție. La nivel național, jumătate dintre românii cu drept de vot și-au exprimat, potrivit statisticilor de duminică, ora 21, dreptul de vot pentru alegerile europarlamentare, și aproximativ 42 la sută votaseră pentru referendum. Municipiul Zalău a înregistrat, duminică la ora 21, o prezență la vot de 50 la sută pentru alegerile europarlamentare, iar pentru referendum, de 44 la sută.

Liderii opoziției sălăjene: “Românii trebuie să fie câștigătorii acestor alegeri!”

Liderii USR și PNL Sălaj au făcut scurte declarații de presă la încheierea procesului de vot.

“Noi credem într-o Europă renăscută și puternică, într-o Europă a tuturor cetățenilor ei, o Europă a prosperității și echității, a democrației, libertății și a statului de drept.
Românii nu trebuie descurajați, ci, dimpotrivă, trebuie încurajați să vină la urne și să-și exprime opinia cu privire la amnistia și grațierea pentru fapte de corupție, respectiv la modificarea legislației penale prin ordonanțe de urgență și dreptul altor autorități constituționale de a sesiza CCR.
Clasa politică are obligația să asculte vocea poporului și să ia decizii în interesul acestuia, nu în interes personal”, a declarat Cosmin Viașu, președintele USR Sălaj.

La rândul său, președintele PNL Sălaj, a spus, după terminarea alegerilor: “Am votat pentru o Românie demnă, o Românie respectată în Uniunea Europeană, am votat astăzi pentru că am convingerea că votul dat va conta pentru schimbarea în bine a administrării acestei ţări. Votul, aşa cum l-am dat şi eu, cred că va fi majoritar şi va conta de mâine în tot ce înseamnă administrarea României. Cred că românii, în marea lor majoritate, vor vota pentru o Românie demnă, o Românie prosperă, o Românie educată, o Românie în care vrem să trăim cu toţii, o Românie în care dorim să ne creştem copiii, o Românie în primul rând în Uniunea Europeană. De asemenea, am votat la referendum pentru a spune stop abuzurilor asupra justiţiei. Cred că un vot dat la referendum într-un procent covârşitor, şi am convingerea că aşa va fi, va transmite un semnal  foarte clar celor care de doi ani şi jumătate nu fac altceva decât să încerce cu disperare să-şi subordoneze justiţia. Să dea Dumnezeu ca la sfârşitul acestei zile să câştige românii!”.

 

 

Alte articole

12 Thoughts to “Mai mult de jumătate din totalul sălăjenilor cu drept de vot au ieșit duminică la urne”

  1. Anonim

    Felicitari salajenilor pentru aceasta prezenta frumoasa la vot!

  2. Anonim

    Bravo, salajeni! Am demonstrat ca judetul nu se inroseste cand vrea Dragnea! Pacat de oamenii de valoare din acest partud, sacrificati toti pentru un singur om fara capatâi!

  3. A venit decontul !

    Pentru psd a venit decontul, plateste pentru ticalosiile de la pensii. Milioane de pensii nu au fost indexate conf. L 263, banii au fost folositi pentru recalcularea si dublarea pensiilor la artisti. Draqne + clica trebuie alungati !

    1. Anonim

      pacatele PSD nu le plateste Dracnea ! din pacate 🙁
      Noi toti platim !! Ar fi frumos sa plateasca vinovatii, dar din pacate nu este asa !
      Doar in acest an tara s-a imprumutat cu 10 miliarde (10.000 milioane) de euro ! Bani pe care noi trebuie sa-i dam inapoi ! Noi cei pana in 45-50 de ani, caci pensionarii si asistatii sociali, votanti de baza ai PSDului nu mai apuca !
      bani aruncati ca si mita electorala ! prin mariri de salarii, de pensii si ajutoare sociale, plu o buna parte in gaura fara fund a coruptiei ! a contractelor publice, foarte scumpe si fara finalitate !

  4. Anonim

    Rusine edililor zalauani care nu au ridicat si cele 2 buletine pentru Referendum !Si in ceasul al 12-lea inca il pupati in cur pe Dragnea.Rusine sa va fie !Dar lasa ca vin ele si alegerile locale si va vom taxa urat de tot la vot.

  5. Transilvan

    Felicitari celor care au votat ieri, indiferent cum si cu cine. Rusine celor care nu s-au deranjat cu o vizita la urne! Este borba despre viitorul vostru si al copiilor/nepotilor vostri, oameni buni.

    1. Transilvan

      Pardon, vorba…

  6. Anonim

    Bravo Romania, a castigat democratia! Sper ca PNL si USR+ sa aiba intelepciunea necesara, sa renunte la orgolii si sa colaboreze pentru binele romanilor. Sa nu se culce pe o ureche dupa acest rezultat, pentru ca PSD e un partid bine infipt in teritoriu si care are structuri in toate comunele si catunele din tara. Intelept ar fi ca PNL si USR+ sa formeze o alianta electorala pentru prezidentiale si apoi pentru alegerile locale si parlamentare. Doar impreuna vor putea sa castige majoritatea primariilor din tara. Altfel PSD va castiga multe primarii din sud si din Moldova, ceea ce reprezinta un avantaj inaintea alegerilor pentru Parlament. Doar fara orgolii, cu intelepciune si colaborare PSD poate fi invins definitiv.

  7. O intrebare !

    Singurul castig real all votului de ieri este debarcarea iminenta a lui draqne + clica. Oare ce au castigat salajeni care cad in cur de admiratie ca au fost la vot ? Ce au castigat daca bogotanii bogdan, plumb mai primesc si o pensioaca speciala de europarlamentar ?

  8. Anonim

    Hoardele de criminali cioMAGARI condusi de nazistul Werner , alcatuite de leprele/pupincuristii/descreieratii de la gastile barbare numite penedelepre, uniunea smintitilor romani , pampitii basisti ,au dat lovitura si vor declansa masacrul romanilor cinstiti/normali . Vor pune in practica progromul lor , noua doctrina liberalo-wernerina “Dati cu parul (ciomagul cf. DEX)”

    1. Anonim

      ba esti prost asta cu hoardele !!! nu te doare mintea?

  9. Anonim

    La recensamantul din 2011 , peste 97% dintre romani s-au declarat (in vorbe) cre(s)tini . Prin fapte insa , s-a demonstrat, ca la o buna parte din ei, lipseste litera din paranteza . Dintre dovezile multiple , mentionam doar doua . La referendumul privind familia traditionala , cei peste 97% dintre romani , nu au putut asigura cvorumul de 30% pentru validarea lui ??! In schimb , la imbecilitatea de asa zis referendum al politrucului Werner , care a fost doar o prosteala pentru prostirea prostilor , romanii au participat peste 40% , ceea ce demonstreaza pe deplin afirmatia la inceput !!!

Leave a Comment