Dosare penale la infracțiuni rutiere pentru doi sălăjeni

Doi bărbați din Sălaj au fost depistați în trafic de polițiști, la sfârșitul săptămânii trecute, unul având permisul suspendat, iar celălalt conducând sub influența băuturilor alcoolice. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale. Vineri, 3 iulie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nușfalău au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat din comuna Plopiș. Verificările efectuate de polițiști au stabilit că acesta are permisul de conducere suspendat. În aceeași zi, la ora 19.30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida au identificat în trafic un bărbat din Zalău, care conducea autoturismul pe Drumul Județean 191C, prin localitatea Creaca. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Alte articole

Leave a Comment