Audiențe cu reprezentanții Avocatului poporului, la Jibou

Jibouanii care se confruntă cu probleme juridice sunt aşteptaţi vineri, 22 februarie, la sediul Primăriei, unde reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului și Avocatul Copilului, Biroul Teritorial Cluj, vor acorda audienţe între orele 10.30 – 12.30.

Persoanele interesate se pot înscrie personal la registratura Primăriei Jibou, la numărul de telefon  0260/644558 sau pe adresa de email [email protected], anunță reprezentanții administrației orașului Jibou.

Avocatul poporului este o instituție independentă, menită să protejeze cetățenii de abuzuri din partea autorităților administrației publice. El nu poate, însă să ofere asistență justițiabililor și nici să le asigure reprezentarea în instanță. Avocatului poporului se poate adresa orice persoană fizică, indiferent de cetățenie, vârstă, sex, apartenență etnică, politică sau religioasă, atunci când se consideră vătămată în drepturile și libertățile sale de către un organ al administrației publice, printr-un act sau fapt administrativ ilegal.

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment