Amenzi cu nemiluita pentru angajatorii “certaţi” cu legea

Amenzi de peste 100.000 de lei. Cu atât au sancţionat inspectorii de muncă ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj mai mulţi angajatori din judeţ, în cursul lunii octombrie, pentru că nu au respectat legislaţia în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă.

Potrivit unor informaţii furnizate de Mariana Pop, purtător de cuvânt al ITM Sălaj, în cursul lunii trecute, în domeniul relaţiilor de muncă, la patru din cei 126 de agenţi economici verificaţi au fost indetificate 11 persoane care lucrau fără forme legale de angajare, falşii angajatori fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de 70.000 de lei. Tot în urma controlului “clasic” care se desfăşoară lunar, inspectorii de muncă au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.000 de lei unor patroni pentru: nerespectarea prevederilor legale privind repuasul săptămânal, nerespectarea prevederilor Legii nr.52/2011 privind activităţile desfăşurate de zilieri, necompletarea elementelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic, respectiv pentru netransmiterea acestuia la termenele legale, dar şi pentru nerespectarea obligaţiei de a informa Inspectoratul Teritorial de Muncă cu privire la prestatorii de servicii. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Sălaj, acţiunile de verificare au continuat şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, unde din cei 72 de agenţi economici verificaţi, doi au “încasat” amenzi în valoare de 18.000 de lei pentru că au utilizat echipamente tehnice sub presiune fără autorizare ISCIR şi nu au asigurat lucrătorilor măsuri de protecţie privind lucrul la înălţime. În urma controalelor, inspectorii de muncă au constat şi alte deficienţe pentru care au aplicat doar avertismente şi au dispus măsuri în vederea remedierii lor printre acestea numărându-se: neasigurarea materialelor de instruire în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, neefectuarea controlului medical periodic, lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăviri profesionale, lipsa planului de prevenire şi protecţie a lucrătorilor, dar şi neasigurarea măsurilor de electrosecuritate pentru angajaţi.

Alte articole

4 Thoughts to “Amenzi cu nemiluita pentru angajatorii “certaţi” cu legea”

  1. Anonim

    Daca angajatii ITM sunt tari in clanta sa faca verificari la Regio si la Salajeanul!

  2. Anonim

    Ce e la Regio si Salajeanul ?

  3. Anonim

    Asta care o da cu salajanul précis e Basist sugalau la turloi.

  4. De cand nu mai exista CCM National in vigoare

    a inceput o ofensiva a angajatorilor impotriva drepturilor salariatilor…
    Salut zile libere platite pentru evenimente familiale, salut coeficienti de ierarhizare…