Vitezomanii – amendați sau lăsați fără permis de polițiștii rutieri  

Poliţiştii rutieri sălăjeni au depistat în trafic, în primul semestru al acestui an, 9.563 de șoferi care nu au respectat regimul legal de viteză.

Poliţiştii rutieri au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru siguranța traficului rutier. În cadrul celor 94 de acţiuni desfăşurate, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, poliţiştii au aplicat 9.563 de sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, în perioada de referință, pe acest segment, oamenii legii au reținut, în vederea suspendării, 446 premise de conducere.

Neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de drum şi trafic este prima cauză generatoare de accidente rutiere. Din această cauză, în cele nouă luni ale acestui an, pe raza județului Sălaj, s-au înregistrat 20 de accidente de circulație grave, în urma cărora cinci persoane și-au pierdut viața și 19 au fost rănite grav.

Nu folosiţi telefonul mobil în timp ce conduceţi. Niciun mesaj nu este mai important ca viaţa participanţilor la trafic!

Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă. Ca măsură complementară, dreptul de a conduce se suspendă, pentru o perioadă de 90 de zile.

 

 

Leave a Comment