O nouă ediţie a Festivalului Cireşelor la Făgetu

Sălăjenii sunt invitaţi în 23 şi 24 iunie, la Făgetu, pentru a lua parte la o nouă ediţie a Festivalului Cireşelor. Evenimentul, organizat pentru al treilea an consecutiv, se anunţă unul extrem de interesant, cu un program bogat în activităţi potrivite oricăror vârste.
Manifestarea va debuta sâmbătă, 23 iunie, la ora 9, cu un tur ghidat cu bicicleta, la care pot participa familiile sau grupurile de prieteni. Cu această ocazie, vor fi vizitate obiective turistice precum Mlaştina de la Iaz, Muzeul din Iaz şi atelierul unui meşter tradiţional, cei înscriși beneficiind de gustări și suveniruri locale. Taxa de înscriere este de 20 de lei.

În paralel, se va derula competiţia sportivă cu premii “Crosul Munţilor Plopiş”, cu parcurgerea unui traseu de 3 km pentru cei mici, respectiv de 10 km pentru cei mari. Participanții vor primi tricouri, apa și toate cele necesare unei bune organizări. Taxa de participare este de 25 lei de persoană.
De la ora 14, organizatorii propun un prânz tradiţional pregătit de socăciţe destoinice, după rețete tradiționale din zonă, pentru ca două ore mai târziu, participanţii să ia parte la acţiunea “Clisă friptă-n botă”. În schimbul unei taxe de 10 lei, fiecare doritor va primi kitul de fript clisă, ce conține o bucată de clisă, o ceapă, pâine, brânză și, evident, bota.
Seara se va încheia cu concertul trupei Hara, un recital de muzică folk, o proiecţie de film în aer liber şi petrecerea tinerilor, în compania lui DJ Samir.
Duminică, 24 iunie, pe scenă vor urca ansamblurile “Salajka” din Făgetu, “Meseșul” Zalău, “Mala Salajka”, “Cerovina” Valea Cerului, grupul folcloric Rozavlea – Maramureș, Costina Antonia, Marius Păcurar și Formația, Denisa Minodora Rolnic, Ancuța Bălăjel, Felix Gălan și Ioan Dordoi, Corina Szatmari și Taraful lui Zbiciu, Sabou Monica Gianina, grupul vocal Seniorii – Șerani.

Alte articole

2 Thoughts to “O nouă ediţie a Festivalului Cireşelor la Făgetu”

  1. Anonim

    Mai mult un festival de I-aș. Apoi,bani,bani și iar bani. .

  2. I.C.

    Am fost o dată, mi-ajunge! Unde altundeva pe planetă copii și adulții participanți la un cros plătesc? 25 de lei? Și nu vă este rușine să anunțați asta în ziar?

Leave a Comment