La Meseşenii de Jos şi Crasna, lucrările de cadastrare gratuită sunt scoase la licitaţie

În alte două comune din judeţul Sălaj urmează să fie realizate lucrări de cadastrare gratuită prin fonduri europene. Este vorba despre comunele Meseşenii de Jos şi Crasna. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a inițiat o procedură de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 24 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din șase județe. Printre acestea se numără și cele două comune din județul Sălaj. La începutul acestui an ANCPI a iniţiat două proceduri de licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciara a imobilelor din 149 de UAT. Printre aceste sunt şi şapte comune din judeţul Sălaj:  Ileanda, Gâlgău, Zimbor, Năpradea, Românaşi, Sâmnihaiu Almaşului şi Lozna. Lucrările de cadastru general sunt finanțate din fonduri europene nerambursabile. Suprafața totală estimată a celor două comune este de 12.948 de hectare, iar valoarea totală estimată a lucrărilor de cadastru general este de 1.696.188 de lei fără TVA. ANCPI a publicat la începutul lunii, mai exact în 3 iulie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul cu numărul CN1012622 – ”Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor Etapa 1 – 24 UAT – uri Programul Operațional Regional – Proiectul major privind <<Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România>>”.  Achizițiie se desfășoară pe loturi, fiecare UAT reprezentând un lot. Suprafața totală estimată a celor 24 de comune împărțite în 24 de loturi este de 195.870 de hectare. Valoarea totală estimată este de 25.658.970 de lei fără TVA, iar finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Procedura va fi finalizată cu încheierea de contracte multianuale pentru fiecare lot pentru o perioadă de 24 de luni.

19 august – termenul limită pentru oferte

Potrivit reprezentanţilor Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Sălaj, anunțul a fost publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), cu nr. 2019/S 126-308626, astfel încât la procedură poate avea acces orice operator din țară sau din străinătate care îndeplinește cerințele solicitate de ANCPI. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 august. Proiectul ”Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.Potrivit sursei citate, selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare: localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României; localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe şi localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate.

Cei interesaţi, pot obţine mai multe informații despre proiectul ”Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”  accesând

http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.

Alte articole

3 Thoughts to “La Meseşenii de Jos şi Crasna, lucrările de cadastrare gratuită sunt scoase la licitaţie”

  1. Anonim

    Cand se deschide Biroul din Jibou,Domnule director, domnule prefect,domnule director general al ANCPI?Conform legii trebuia sa se deshida pana in data de 31.12.2018,dar se pare ca la Ocpi Salaj legea e fix pix!

  2. Anonim

    Cadastrul din aceste doua commune se tot liciteaza de vrdo 5 ani fara nici un rezultat.

  3. 8 iulie 2019 at 21:48

    E deschis de ceva timp….fac cate 50 lei pe zi …..:))

Leave a Comment