Emoţii, flori şi baloane la ceasul absolvirii în liceele sălăjene

Andreea Vilcovschi&Florin Negoiţă

Aproape 2.000 de elevi sălăjeni trăiesc, în aceste zile, emoţiile finalului de liceu. Joi, pe o vreme deloc prietenoasă, liceenii din nouă unităţi de învăţământ ale judeţului şi-au luat rămas bun de la colegi, profesori şi diriginţi, de la sălile de clasă şi de la băncile în care au învăţat de-a lungul celor patru ani. Festivităţile au fost organizate la Colegiul Naţional Silvania, Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, Liceul de Artă „ Ioan Sima”, Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai”, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, Liceul Tehnologic Nr, 1 Gîlgău, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Hida şi la Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei.
Pentru absolvenţii de la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei, Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băseşti” Cehu Silvaniei, Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”, Liceul Tehnologic nr. 1 Sărmăşag, Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” Crasna, Liceul Tehnologic „Octavian Goga” Jibou, Liceul Tehnologic „Ioachim Pop” Ileanda,
Liceul Reformat „Wesselenyi” Zalău, Liceul Tehnologic nr. 1 Sîg, Liceul Tehnologic nr. 1 Surduc, Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou şi de la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” Şimleu Silvaniei, clopoţelul va suna pentru ultima dată vineri, 3 iunie.

Patru şefi de promoţie la CNS

Cu gândul la anii frumoşi petrecuţi la şcoală, 270 de absolvenţi ai Colegiului Naţional Silvania au spus, joi, 2 iunie, „la revedere” şcolii şi dascălilor care le-au îndrumat paşii.
Le-au fost alături părinţi, rude şi prieteni, dar şi oficialităţi locale şi judeţene: Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, inspectorii şcolari adjuncţi Kovacs Irina şi Mioara Gudea, din partea Consiliului de Administraţia, aleşii municipali Daniela Coţa şi Ioan Hosu, precum şi preşedintele Comitetului de părinţi al liceului, Liviu Ciupe.
„CNS, şcoală cu o istorie bogată şi prestigiu recunoscut nu doar în ţară, ci şi peste hotare, trimite în confruntări specifice învăţământului şi necesare accesului spre performanţă în viaţă – bacalaureatul, învăţâmântul superior, încă 270 de absolvenţi. Încrederea noastră se întemeiază pe rezultate obţinute în decursul celor patru ani de liceu: promovabilitate, olimpiade, concursuri şi competiţii, activităţi extradidactice, parteneriate, proiecte, colaborări, implicări ce ţin de viaţa unităţii”, a precizat, în cuvântul său, Vasile Bulgărean, directorul Colegiului „Silvania”.
Referindu-se la generaţia 2015-2016, acesta a spus că, asemeni multor altele care au precedat-o, s-a remarcat prin sârguinţă şi motivaţia învăţării. Dovadă stau rezultatele obţinute de către elevi la diferite competiţii naţionale, pentru că, din cei 72 de participanţi la aceste întreceri, 22 se află printre medaliaţi. Remarcabile sunt rezultatele elevei Cristiana Petre, din clasa a XII-a I, care de-a lungul a patru ani de studiu s-a aflat pe cel mai înalt podium al olimpiadei de limba şi literatura română.
Nouă dintre absolvenţi au încheiat anul terminal cu media 10, CNS având patru şefi de promoţie. Este vorba despre Cristiana Petre, din clasa a XII-a I, Boda Anita, din clasa a XII-a H, Alexandra Urs şi Vlad Leşuţan, ambii din clasa a XII-a A.

“Voievozii” claselor a XII-a şi-au luat adio de la anii de liceu
Zi plină de emoţii, bucurie dar şi tristeţe pentru „voievozii” sălăjeni, la fesitivitatea de absolvire. Elevii claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” din Zalău, au spus „adio” anilor de liceu în cea mai emoţionantă zi din sutele petrecute în sălile de curs ale instituţiei. Emoţia a pus stăpânire deopotrivă pe protagoniştii evenimentului, elevii, cât şi pe dascălii care le-au fost alături timp de patru ani şi fireşte, i-a copleşit şi pe părinţii veniţi să le fie alături absolvenţilor.
Sala de sport a Liceului „Voievodul Gelu”, transformată în sală de festivităţi a devenit neîncăpătoare joi, 2 iunie, acolo unde a răsunat „Gaudeamus Igitur”. Directorul insituţiei, profesorii, elevii şi oficialităţile prezente au făcut din această festivitate un moment cu adevărat special, unic.
Directorul unităţii de învăţământ, Ioan Driha, a deschis ceremonia printr-un discurs simplu şi emoţionant. Acesta le-a urat absolvenţilor succes pe mai departe, i-a asigurat de faptul că oricând pot găsi sprijin în dascălii care le-au fost alături pe tot parcursul anilor de şcoală şi i-a sfătuit să pornească cu răbdare, curaj şi încredere pe drumurile ce se vor deschide de acum înainte, pentru fiecare dintre ei. Absolvenţii de clasa a XII-a au predat generaţiei următoare şi cheia simbolică a instituţiei şi, odată cu ea, responsabilitatea şi datoria de a duce mai departe prestigiul şi numele instituţiei. La festivitate au participat administratorul municipiului, Radu Nistorescu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Valeriu Crişan.
Cei pe umerii cărora s-a aflat zi de zi greutatea, dar şi frumuseţea actului educaţional, dascălii de la „Voievodul Gelu” au trăit poate cel mai intens, în spatele baloanelor colorate şi a zecilor de buchete de flori, emoţia şi bucuria de a mai vedea o generaţie de liceeni ajunsă cu bine la momentul absolvirii.

One Thought to “Emoţii, flori şi baloane la ceasul absolvirii în liceele sălăjene”

  1. Anonim

    Cel mai de seama invitat ieri de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai”, a fost PRESEDINTELE CRUCII ROSII SALAJ:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Leave a Comment