Concurs de angajare la Inspectoratul Școlar Sălaj. Se caută consilier la Compartimentul depozit de manuale

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sălaj a scos la concurs un post de consilier la Compartimentul depozit de manuale – funcție contractual vacantă. Candidații interesați în a participa la concurs trebuie să îndeplinească câteva condiții: studii superioare economice atestate cu diplomă de licență, vechime în muncă  minimum un an, în specialitatea studiilor, abilități de comunicare și disponibilitate la program prelungit și flexibil. Concursul va consta în proba scrisă ce va avea loc în  10 ianuarie 2020, ora 11, respectiv proba interviu ce va fi susținută de candidați în  15 ianuarie 2020 . Dosarele de înscriere se depun la sediul ISJ Sălaj și trebuie să conțină următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă meserie sau în specialitate studiilor, în copie; cazier judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare și curriculum vitae. De precizat este faptul că adeverința care atestă starea de sănătate trebuie să conțină, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

Alte articole

2 Thoughts to “Concurs de angajare la Inspectoratul Școlar Sălaj. Se caută consilier la Compartimentul depozit de manuale”

  1. Anonim

    lucy nu-i cu pile?

  2. costica

    ce-o fi aia consilier la depozitul de manuale???pe cine consiliaza si de ce daca e doar un depozit? Mare e gradina lui Dumnezeu!

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul